MENIU

Harabagiu, autorul campaniei de ”fake news” a PSD, lovește din nou. E ireal ce a făcut

Harabagiu și Dragnea
George Harabagiu

George Harabagiu, autorul campaniei de ”fake news” în care a fost implicată Simona Halep și pe care Liviu Dragnea a susținut că l-a concediat la scurt timp după incident, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că a cerut azil politic în Israel, pentru că se teme de ”statul paralel” și de președintele Klaus Iohannis. Lucrurile nu stau însă chiar așa.

„DE FRICA STATULUI PARALEL (și a celor infiltrați de acesta la cel mai înalt nivel al statului român), am solicitat Ambasadei Israelului în Romania , AZIL POLITIC!", a scris Harabagiu pe Facebook.

Ambasada Israelului a infirmat informația, prin Biroul de Presă, la o solicitare a jurnaliștilor de la Libertatea: „Urmare a solicitării Dumneavoastră, suntem în măsură să vă transmitem că Ambasada Statului Israel nu a primit nicio solicitare de azil politic din partea persoanei menționate".

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, după scandalul legat de Simona Halep, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizaţiilor PSD potrivit cărora Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională.

"Strategul" campaniei "Halep huiduită", supus cu sfinţenie lui Dragnea

George Harabagiu a susţinut atunci că va respecta cu sfinţenie decizia lui Liviu Dragnea, care a anunţat că l-a dat afară după scandalul uriaş.

"Voi respecta cu sfintenie decizia preşedintelui Liviu Dragnea ! Voi rămâne loial lui Liviu Dragnea. Este omul care a procedat absolut corect! Orice greşeală trebuie taxată imediat! Din acest moment vă anunţ public că potrivit deciziei preşedintelui PSD Liviu Dragnea, activitatea mea pe acest grup ÎNCETEAZĂ IMEDIAT", a scris Harabagiu.

Mai multe articole despre:
George Harabagiu