GRAV accident de muncă, la Sibiu: 3 bărbaţi, electrocutaţi în timpul serviciului
Trei bărbați care lucrau pe Șoseaua Alba Iulia, în cartierul Cibinium, din Sibiu, s-au electrocutat în momentul în care escavatorul pe care îl foloseau ar fi atins un cablu electric, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.
La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD pentru acordarea primului-ajutor medical și transportarea la spital.
Bărbații au peste 30 de ani și au fost toți trei conștienți, în momentul în care au ajuns echipajele de salvare.
Pentru unul dintre ei, însă, a fost solicitat elicopterul SMURD, Tg Mureș, pârând a fi într-o stare mai gravă, scrie realitateadesibiu.net.