Glume fără sens. Au legat o bandă între doi stâlpi, în interecție, ca să vadă reacția șoferilor VIDEO
Unii oameni se plictisesc definitiv și pun la cale glume mai mult decât periculoase. Un grup de tineri s-a gândit să lege o bandă între doi stâlpi dintr-un sens giratoriu, ca să vadă cum reacționează șoferii.
Un grup de tineri din Italia a întins bandă de plastic între doi stâlpi de semnalizare într-un sens giratoriu și au așteptat să vadă cum reacționează șoferii. Glumă ar fi putut avea consecințe grave mai ales pentru motocicliști.
Din fericire, primul șofer care a trecut nu a avut viteză mare, a observat banda, a coborât din mașină și a dat-o jos.
Imaginile au fost filmate de un locatar din zonă, care le-a postat pe o rețea socială, unde au fost văzute de persoane din primărie. ”Ce capete seci” comentează autorul filmării care a și postat imaginile pe rețelele de socializare
Autoritățile au verificat și înregistrările de pe camerele de supraveghere din zonă și le-au predat poliției. Polițiștii îi caută pe autori, care, așa cum reiese din imaginile video, sunt niște adolescenți. Este posibil ca autorii să se fi inspirat de la alți tineri, care acum trei săptămâni au întins un cablu de oțel peste o stradă din Milano.