George Simion: "Eu nu pot să ies pe Facebook cu steagul Ucrainei pe piept. Nu cred că sunt marii noștri prieteni "
George Simion a vorbit la Realitatea PLUS despre actualul război din Ucraina. Liderul AUR spune că în această perioadă a existat un blocaj în privința partidului său în ceea ce privește aparițiile TV.
"Cred că sunt politicianul român care la nivel internațional a avut întâlnirile externe cele mai fructoase în această perioadă. Noi de 3 săptămâni, cu mici excepții, nu am mai fost primiți în emisiunile TV. E un blocaj mediatic pentru că se tem unii și alții de ce putem spune. O să spun poziția AUR față de actualul război.
În momentul asta se încearcă maximizarea că suntem conduși de un fost general de armata, Nicolae Ciucă, și se încearcă ridicarea artificială a PNL-ului în sondaje.
Mirel Palada de la Sociopol mi-a zis că numărul nostru de votanți a rămas același dar ar există o creștere de simpatie față de autoritate, Klaus Iohannis, nu îmi dau seama cum poți să-l găsești simpatic pe Klaus Iohannis, și domnul Ciucă, generalul care vine să ne apere de un conflict", a declarat George Simion.
Simion a mai comentat și pe marginea războiului din Ucraina:
"Un război care nu-i al nostru în care un criminal de război, Vladimir Putin...Eu am un trecut de unionist în spate care nu-mi permite să fiu rusofil. Această agresiune a Rusiei trebuie oprită prin toate mijloacele. Nu e posibil să intri cu bombe pe teritoriul unui stat suveran și să te porți de parcă nu s-a întâmplat nimic. E un război în toată regulă împotriva Ucrainei în care din păcate nu avem cum să-i ajutăm prea mult în afară de a prelua refugiați. Refugiați care nici nu vor prea mult să vină în România.
Eu nu pot să ies pe Facebook cu steagul Ucrainei pe piept. Nu cred că sunt marii noștri prieteni", a mai declarat Simion.