Garda de Mediu Harghita, amenzi de peste 500.000 de lei
În primul semestru al acestui an comisarii din cadrul Gărzii de Mediu-Comisariatul Județean Harghita au efectuat un număr de 175 inspecţii.
Ca urmare a controalelor planificate şi neplanificate s-au aplicat 50 de sancţiuni principale: 15 avertismente şi 35 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 550.500 lei. Ca și sancțiuni complementare, au fost dispuse desființarea lucrărilor în 3 cazuri și 6 suspendări de activitate. Totodată, s-a înaintat către APM Harghita o propunere de suspendare a actului de reglementare și au fost sesizate organele de cercetare penală în 5 cazuri.
Știrea a fost transmisă de realitateadeharghita.net.