MENIU

Fostul șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov, trimis în judecată în dosarul „Şpagă în spitalele COVID din Braşov şi Harghita”

Sală de judecată

Şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, a fost trimis în juecată de procurorii anticorupție într-un dosar disjuns din cel în care se fac cercetări pentru atribuirea frauduloasă a unor contracte la spitale din judeţele Braşov şi Harghita. Potrivit DNA, Mirică ar fi oferit informaţii din dosar altor persoane vizate de cercetarea penală.

În dosarul privind mita din spitalele COVID din Braşov şi Harghita, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

MIRICĂ EMANOIL, la data faptelor șef al Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– compromiterea intereselor justiției,
– luare de mită (4 acte materiale),
– trafic de influență (5 acte materiale),

PERSOANA FIZICĂ, administrator în fapt a unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită (4 acte materiale),
– cumpărare de influență (5 acte materiale),
– favorizarea făptuitorului.

Citește continuarea pe realitateadebrasov.net