MENIU

Fosta șefă a vămii Moravița a dat statul în judecată după ce a fost revocată. Femeia spune că a fost traumatizată

Fosta șefă a vămii Moravița spune că a fost traumatizată

Celebra șefă a vămilor, Neta Șaptebani, de la Punctul de trecere a frontierei Moravița, a dat Direcția Vămilor în judecată. Femeia, devenită cunoscută în timpul unor descinderi de amploare de acum zece ani, spune că a fost traumatizată pentru că a fost revocată din funcție înainte de termen, potrivit Realitatea Plus.

Neta Șaptebani a fost numită în funcția de șefă a vămii din Moravița în martie 2020, pentru șase luni. Venitul său brut se ridica la 12.000 de lei. În septembrie a fost revocată, cu zece zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost delegată în funcţie.

Nemulțumită, a mers în instanță și a dat în judecată Direcția Vămilor. Femeia a cerut daune de aproximativ 25.000 de lei susținând că a fost traumatizată de această experiență și că întreaga sa familie a avut de suferit pentru că s-a lăsat impresia că ar fi greșit în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor.

Tribunalul Timiş a respins cererea Netei Şaptebani, menţinând actele prin care a fost înlocuită din funcţie. Magistrații au subliniat că angajatorul avea dreptul de a o revoca înainte de expirarea celor șase luni. 

Sentinţa a fost atacată cu recurs, care se judecă la Curtea de Apel Timişoara. 

Fosta șefă a vămii Moravița a devenit cunoscută în 2010, în timpul unor descinderi DNA. Atunci, aceasta era vameș și ar fi aflat de demersul procurorilor, înștiințându-l pe un coleg.

 

Mai multe articole despre:
sefa vamii moravita Neta Șaptebani