MENIU

Filmul pentru copii și adolescenți "Shana – Muzica lupului", marele câștigător al Dream Fest Cinema

Filmul pentru copii și adolescenți "Shana – Muzica lupului", marele câștigător al Dream Fest Cinema

Filmul ”Shana – Muzica lupului” a câștigat Marele Premiu “Dream Fest Cinema 2015”, acordat de juriul copiilor de la Festivalul Internațional al Filmului pentru copii și Adolescenți, care s-a desfășurat la București în perioada 17 – 21 iunie. 

Filmul ecranizează o poveste despre Shana, o fată care locuieşte cu tatăl ei într-un sat al indigenilor amerindieni din Canada (numiţi oficial “Prima Naţiune”). În urmă cu doi ani, mama sa a plecat în pădure şi nu s-a mai întors. Shana scrie nenumărate mesaje de jale pe care le agaţă, conform obiceiului local, în “copacul străbunilor” . Un lup alb apare mereu în preajma ei, cu o atracţie magică. Profesoara Shanei descoperă marele ei talent şi o înscrie la cursurile unei şcoli de muzică din Vancouver. Înaintea examenului de admitere, tatăl ei vinde vioara specială cu cap de lup, moştenită de la mamă. În căutarea acestei comori importante, Shana se afundă în inima pădurii unde se va întâlni cu lupul cel alb şi va comunica cu spiritele strămoşilor. La întoarcere, va descoperi calea magică  pentru a cânta la vioară cu o mare măiestrie. De fapt, spiritul mamei a învățat-o să cânte și, mai ales, că numai dacă se îndreaptă spre tradiții, va reuși.

Pelicula este o coproducție Elveția – Canada din 2014, în regia lui Nino Jacusso, care a fost prezent pe toată durata festivalului ”Dream Fest Cinema”, alături de producătoarea filmului, Franziska Reck. Nino Jacusso a realizat 15 filme de scurt şi lung-metraj pentru adulți, filmul ”Shana” fiind o provocare lansată de fiica lui, care nu credea că el poate realiza și filme pentru copii.

”Filmul acesta este deosebit de frumos și merită să fie văzut de cât mai mulți copii și adolescenți români în cinematografele din mall-uri. Nu doar că dezvoltă o poveste impresionantă, dar are și o frumoasă poveste proprie, acest film fiind o provocare lansată regizorului de fiica sa, care nu credea că tatăl poate realiza filme pentru copii, ci doar pentru adulți. A reușit, iată, un film extraordinar, apreciat în primul rând de copii”, a spus aseară, la Gala Premiilor ”Dream Fest Cinema”, Lavinia Șandru, director artistic al festivalului organizat de Asociația Pro Familia, Primăria Sectorului 3 și Centrul Național al Cinematografiei. Ea a prezentat Gala alături de Sorin Stanciu,  care a  explicat sensul primordial al Dream fest Cinema: ”prin acest festival, vrem să ajutăm părinții care vor să le prezinte celor mici - aflaţi în sala de spectacol, care fac primii şi cei mai decisivi paşi în viaţă, o parte din ceea ce este mai valoros în această lume: cultura, arta”. Sorin Stanciu este mentor al festivalului ”Dream Fest” încă de la prima sa ediție, pe care dorește să-l vadă crescând la fel ca pe celălalt produs al său de suflet,  Festivalul Filmului pentru Tineret de la Costineşti.

Juriul internațional de specialitate a acordat premiul special filmului “Pe cuvant de pionier 2” (Rusia, 2015, regia Alexander Karpilovski) și mențiunea specială pentru ”Finn” (Olanda, 2014, regia Frans Weiss), premiul pentru interpretare revenind actriței Anfisa Vistinghausenpentru rolul Lena din filmul rusesc amintit, precum și actorului Henok Tadele pentru rolul Admassu din filmul  “Orizont frumos” (Elveția-Etiopia, 2013, regia Stefan Jager). Premiul pentru imagine a revenit filmului “ Taina” (Brazilia, 2013, director de imagine Dudu Miranda), iar cel mai bun scenariu a fost considerat cel al filmului  “În căutarea lui Superman”/  BEKAS (Suedia- Irak, 2012, scenariul Karzan Kader). În memoria creatorului acestui festival în România, regizorul Cornel Diaconu, a fost instituit premiul special ”Cornel Diaconu” și a fost acordat studenților de la UNATC pentru filmele de debut.

Juriul a fost format din Alexander Grozev, Bulgaria- critic de film, președinte al  festivalului, Uta Hartmann-Beth, Germania-  ziarist, critic de film,  Giuseppe Piccillo, Belgia- actor, Jor van Kline, SUA- regizor, producător, Mihai Orășanu, România- producător, inginer de sunet, Marin Vladimir - director și producător al festivalului, Georgeta Ștefan - Asociația Pro Familia.

Timp de cinci zile, ”Dream Fest Cinema” a oferit publicului 13 filme pentru copii și adolescenți, produse de case de filme din SUA, Canada, Germania, Olanda, Finlanda, Suedia, Elveția, Brazilia, România, Irak și Rusia. Copiii prezenți la proiecții au avut ocazia să învețe, la work-shop-urile organizate, cum se realizează un film, cum se scriu scenariile și cum se ecranizează, dar și cum se joacă un rol de către un actor.

Gala Premiilor a închis Festivalul Internațional al Filmului  pentru Copii și Adolescenți , ai cărui parteneri au fost Realitatea TV și realitatea.net, ziarul ”Ring”, Inițiativa Ecologistă Europeană, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Școala Gimnazială de Arte nr. 5, Gain Events, Glob Com Media, MDV Film, sub patronajul ”Giffoni Experience” și sponsorizat de Rin Grand Hotels, Rin Hospitality Company SRL, ”Zaitoone” și ”Vila Romană”.