MENIU

Drum liber spre introducerea obligatorie a încărcătoarelor comune pentru toate telefoanele

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în care îi solicită Comisiei Europene să propună reguli mai puternice pentru încărcătoare comune, până cel târziu în iulie 2020, indică un comunicat al PE.

Rezoluţia, cu 582 de voturi pentru, 40 împotrivă şi 37 de abţineri, arată că există o ,,nevoie urgentă pentru o acţiune UE de reglementare" pentru reducerea deşeurilor electronice şi pentru a da posibilitatea consumatorilor să facă alegeri sustenabile.

Documentul cere introducerea obligatorie a încărcătoarelor comune pentru toate dispozitivele mobile, informează Agerpres.

Parlamentul European doreşte de la Comisia Europeană adoptarea până în iulie 2020 a actului delegat prevăzut în directiva privind echipamentele radio din 2014, sau - dacă este necesar - să propună o măsură legislativă până la aceeaşi dată, cel târziu.