Descinderi în Capitală și alte două județe. 10 persoane duse la audieri, într-un dosar de evaziune – Prejudiciu uriaș
Poliţiştii Capitalei şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în aplicare, marţi, două mandate de percheziţie domiciliară şi zece mandate de aducere pe numele unor persoane, la mai multe adrese din Capitală şi judeţele Dâmboviţa şi Ialomiţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie 2014 - decembrie 2015, o femeie, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi ar fi declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziţii de bunuri, în valoare de 3.734.178 lei", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Din cercetări s-a stabilit că taxa pe valoarea adăugată, în cuantum total de 720.308 de lei, nu ar reflecta operaţiuni comerciale reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de aproape 1.200.000 de lei.
„Persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 1, în vederea dispunerii măsurilor legale", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.