MENIU

Declaraţii halucinante ale unui politician despre pensionari: Pomanagii ăştia nu merită să trăiască

În cadrul unei emisiuni la un post de radio local – Radio Infinit, vicepreședintele PMP Gorj, Leonida Belgher, a făcut mai multe afirmații șocante la adresa pensionarilor.

"Nu suport și nu am suportat niciodată în viața mea pomanagii ăștia….ăștia nu merită să trăiască!Că din cauza lor suntem în halul în care suntem… Să pună mâna să muncească!…..Își merită soarta!", a declarat Belgher, scrie ecopolitic.ro

După apariţia în presă, Leonida Belgher a făcut câteva precizări pe contul său de Facebook.

"Dragii mei, vreau să lămuresc problema cu pensionarii. Am foarte mulți prieteni pensionari, dar oameni cu demnitate și credință în Dumnezeu și care nu au vândut votul și nu au acceptat mită electorală și au votat cum le-a dictat conştiinţa pentru că își iubesc țară și copii. Eu m-am referit la acei pensionari care și-au vîndut votul pe pomeni electorale sau pentru alte avantaje și din cauza lor am ajuns în halul ăsta iar copiii noștri au ajuns slugă la străini. Iar acele gunoaie care mă înjură și nu-și declină identitatea, fac parte din acea categorie mizerabilă de oameni. Bunul Dumnezeu ne vede pe toți. Să aveți o noapte liniştită", a scris vicepreședintele PMP Gorj pe contul său de Facebook.