MENIU

Decizie surprinzătoare: europarlamentarii USR nu o susţin pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la şefia Comisiei

Ursula von der Leyen / Foto: Profi Media

Europarlamentarii USR nu o vor susţine pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru un al doilea mandat, a declarat Cătălin Drulă într-un interviu pentru Politico.

 

 

Este o primă lovitură de avertisment pentru von der Leyen, la doar câteva zile după ce a fost numită candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, scrie POLITICO.

„Democraţia se erodează în România, iar von der Leyen se uită în altă parte”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un interviu.

Liderul USR Drulă a declarat că Bruxelles-ul a fost mai blând în ceea ce priveşte criticile aduse României în ceea ce priveşte regresul în independenţa judiciară şi în libertatea presei. În timp ce experţii tehnici ai Comisiei sunt conştienţi de nereguli, aceştia sunt ,,anulaţi din punct de vedere politic", a spus el în cadrul interviului.

Datele unui sondaj realizat de POLITICO arată că Partidul Popular European ar obţine 175 din cele 720 de locuri în Parlamentul European, departe de cele 361 de voturi necesare pentru un nou mandat. În 2019, von der Leyen a depăşit pragul cu doar nouă voturi.

 

Mai multe articole despre:
ursula von der leyen europarlamentari