MENIU

Cum se formau "turnătorii" în şcolile comuniste

Inspirată din modelul asiatic, mai mult cel chinez, şcoala românească însemna disciplină şi era un fel de instituţie militarizată. Pentru ideologia comunistă, educaţia copiilor era prioritară, pentru ca mai târziu, elevul, ajuns adult, să poată să susţină partidul, în special, colectivizarea.

În şcoală, manualele erau unice, iar propaganda de partid pornea chiar de la ele, deoarece erau împânzite cu poezii şi cântece patriotice, scrie Mediafax.

„Fiind în perioada aceea de ocupaţie sovietică, mi-aduc aminte de tot felul de cărţi pe care le citeam atunci, cum ar fi “Noua Gardă”. La şcoală, trebuia să ştim multe despre Uniunea Sovietică, făceam geografia URSS-ului. La istorie, de exemplu, aveam un profesor slab, n-am învăţat pentru că nu ştia să ne predea. Dar noi eram mai cuminţi decât elevii de acum, eram mai doritori să învăţăm pentru că oricum, altceva nu aveam ce să facem”, spune istoricul Ioan Bulei.

Şcoala era locul de pornire pentru reţeaua de informatori. Paul Cernat atrage atenţia în cartea sa “Supravieţuirea sub un clopot de sticlă”, că "procentajul sesizabil de turnători nu era mai mic la nivelul preşcolarilor şi al şcolarilor decât la cel al adulţilor", ceea ce demonstrează încă odată puterea de propagandă a ideologiei comuniste în rândul elevilor.

Cât priveşte participarea la paradele de 23 august sau la alte evenimente dedicate partidului, acestea erau o mândrie pentru elevi.

Mai multe articole despre:
comunism turnători comunism