CULISELE STATULUI PARALEL. La 2 săptămâni de la atentatul de la Arad anchetatorii încă nu au găsit criminalul
Au trecut mai bine de două săptămâni de la atentatul cu bombă din centrul Aradului. Un afacerist a pierit la volanul propriei mașini, după ce aceasta a fost aruncată în aer cu explozibil, cel mai probabil controlat de la distanță. Anchetatorii nu au încă nicio certitudine, ci doar presupuneri. Folosesc expresii precum „se pare că” și „luăm în calcul”. Fac cercetări despre care spun că nu pot să dezvăluie niciun amănunt. Singurul lucru care se știe în mod cert în acest moment este că omul carbonizat în limuzina Mercedes era crescătorul de somn african, Ioan Crișan – testele ADN confirmând asta.
O informație din anchetă tot a ajuns în spațiul public – și încă una foarte importantă: bomba artizanală a fost confecționată cu piese provenite din Ucraina. Ulterior, informația s-a lăsat îngropată de mici amănunte venite pe cale oficială – cum că anchetatorii au audiat toate persoanele care au avut contact cu omul de afaceri de 66 de ani și că au deja un cerc de suspecți.
Detalii relevante despre asasinatul din „România sigură” a ministrului Bode au furnizat, însă, jurnaliștii de investigații.
Presa a descoperit că Ioan Crișan nu era un tip șters, așa cum îl prezentau vecinii, ci un negociator în lumea afacerilor, un protejat al oamenilor sus-puși din politică și, nu în ultimul rând, un om care ducea o viață dublă.
Ioan Crișan a lucrat ca electronist timp de 25 de ani la centrul de dirijare a zborurilor din Arad. Era şi pilot amator. Apoi a făcut o vizită în Olanda, de unde s-a inspirat pentru afacerea cu somn african. A luat un credit de 280 mii de euro de la bancă şi a cumpărat o fostă fabrică de cânepă, pe care a transformat-o în crescătorie de peşti.
În plus, Crișan mai avea două firme de transport marfă – Crimatex și Primatex - și a avut una și în domeniul energiei. În aceste afaceri era implicată și fiica lui Ioan Crișan, Laura, și fostul ei soț, deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Pe plan personal, afaceristul ducea o viață dublă de mai bine de un deceniu. Avea o amantă, despre care știa toată lumea, inclusiv familia oficială, care acceptase, în mod ciudat, situația. Iubita lui Crișan, Aurora Ardelean, era și director economic la societatea Crimatex, specializată în transporturi de marfă. Parchetul General a inclus-o pe amantă în programul martorilor protejați.
După asasinatul înfiorător, presa a publicat o înregistrare uimitoare a unui dialog telefonic dintre Laura Crișan, fiica afaceristului, și liderul PNL Gheorghe Falcă.
Din discuția celor doi reiese că victima și familia sa aveau multe uși deschise în politica din Arad, iar Laura, care a fost căsătorită cu deputatul PNL Sergiu Bîlcea era pregătită să facă un mare scandal din cauza infidelităților acestuia și a bătăilor pe care le încasa. Dar și împărțirea averii era o problemă, reiese din dialog.
Falcă, fin al lui Traian Băsescu și prieten foarte apropiat al arădeanului Florian Coldea, s-a oferit să fie mediator între cei doi foști soți care au împreună și doi copii.
Sergiu Bîlcea era la acel moment preferat de PNL pentru a fi candidat la primăria Arad, însă a fost înlocuit cu Călin Bibarț pe ultima sută de metri.
Bibarț este vărul și finul fostului director adjunct SRI, Florian Coldea, și nepotul generalului Dan Gheorghe, întemeietorul Brigăzii Antiteroriste din SRI. Bibarț a și câștigat primăria Arad.
Ioan Crișan a fost în relații apropiate și cu fostul senator PDL de Arad, Traian Igaș, ministru de interne în perioada 2010-2012. Igaș este din localitatea de frontieră Pecica, iar presa a scris despre el că ar fi fost implicat în contrabandă cu țigări. Pista descoperită de jurnaliști vizavi de asasinatul de la Arad duce chiar spre această activitate de trecere ilegală a produselor din tutun. Municipiul Arad este principala poartă de intrare în România, fiind cel mai important nod rutier și feroviar din vestul țării.
Publicația impact.ro susține că surse demne de încredere îl plasează pe afaceristul ucis chiar în centrul unor grupări infracționale, care se ocupau cu contrabanda de țigări. Profitul atingea și un milion de euro pentru fiecare camion care traversa granița.
Jurnaliștii de la Gazeta de Cluj fac o paralelă între arădeanul Ioan Crișan și unul dintre cei mai periculoși interlopi din Ungaria, Bodo Laszlo, implicat în traficul de țigări, droguri și persoane, arestat și condamnat pentru asasinat la comandă. Interlopul ungar și-a amenajat o fermă piscicolă, în care a crescut și somn african, lângă frontiera cu România, în apropierea punctelor de trecere de la Petea și Urziceni din judetul Satu Mare.
Și Bodo Laszlo a deținut autocamioane și autocisterne, plus o herghelie de cai. Au existat indicii că interlopul a utilizat aceste mijloace pentru transportarea țigărilor de contrabandă, dar și a drogurilor, care puteau fi ascunse în peștii mai mari, scrie Gazeta de Cluj.
EVZ.ro amintește de cazul unui preot împușcat, tot în Arad, cu o armă furată de la un consul italian.
Consul onorific, prădat de bani și de arme
„Jefuirea consulului onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio, a fost înregistrată exact acum patru ani. Hoții au furat din casa italianului trei arme - una de panoplie, una cu glonț, un Kalașnikov și una cu alice. Dar au luat și foarte mulți bani, vreo 100.000 de euro, și bijuterii din aur. Până acum, acei spărgători nu au fost nici măcar identificați”, au dezvăluit surse judiciare pentru EVZ.ro. Cu una dintre armele furate de la consul a fost găsit împușcat în cap preotul Ioan Cucu Pele, în mai 2018, pe terenul pescăriei sale din localitatea arădeană Comăneşti, mai titrează EVZ. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Ineu, procurorul Nicolae Daniel Belei, a declarat la acel moment că se merge pe varianta unei sinucideri, deși nu a explicat nimeni cum a ajuns acea armă în posesia sa. Ioan-Cucu Pelea, proprietar al pescăriei, ar fi mers să stea de pază cu arma, îngrijorat de atacul vidrelor care ar fi ucis numeroşi peşti. Preotul nu avea permis de port-armă.
În cazul lui Ioan Crișan, dacă într-adevăr procurorii de la Parchetul General vor ajunge la concluzia că victima făcea parte dintr-o grupare infracțională, așa cum vuiește tot orașul, SRI Arad va trebui să explice de ce a întors privirea. Sau, dacă nu se va descoperi autorul crimei și, în mod cinic, moartea lui Ioan Crișan va rămâne în coadă de pește, grupările mafiote din vestul țării vor continua să facă legea după bunul plac.