MENIU

Copiii ei dormeau şi ea făcea ASTA: "Nu aveam bani să fac altceva"

<p>Joanna Boyles</p>

Maternitatea nu este un argument pentru mămicile care își doresc să slăbească, iar americanca Joanna Boyles este dovada vie a acestui fapt. Mamă a doi copii, aceasta s-a îngrășat considerabil, până într-un moment, în care a realizat că pauzele de somn ale copiilor pot fi folosite pentru sport. A slăbit 20 de kilograme în doar 3 luni.

Originară din Lewisburg, americanca de 30 de ani a întâmpinat mereu greutăți în ceea ce privește monitorizarea greutății, mai ales că avea un job sedentar și a născut și 2 copii. S-a îngrășat considerabil și și-a dat seama de asta într-o zi, când era târziu să mai întreprindă ceva.

Sedentarismul asociat cu alimentele calorice i-au adus, în prima sarcină, plus 25 de kilograme. A slăbit, după care s-a îngrășat din nou. A motivat-o un articol găsit în presă, referitor la o mamă cu 2 copii, care și-a făcut o siluetă de amazoană, gândindu-se că ar putea reuși și ea o asfel de performanță.

„Nu-mi doream să fiu grasă, dar mă simțeam foarte lipsită de energie. Am vrut să le arăt copiilor mei un exemplu de autodisciplină, să le inspir dorința de a trăi un mod sănătos și activ de viață.”

Și-a abandonat jobul pentru a avea grijă de copii acasă, iar în timpul liber, era pasionată de site-urile de bodybuilding, de unde pescuia informații. S-a aventurat să slăbească timp de 12 săptămâni, pentru a câștiga o competiție. Pentru că nu avea bani de sală, și-a cumpărat greutăți și a început să se antreneze acasă, scrie ea.md.

Nu a câștigat competiția, în schimb a câștigat cea mai frumoasă siluetă din câte a avut vreodată. A slăbit 20 de kilograme și a ajuns să cântărească 52. Joanna continuă și în prezent să se antreneze tot în condiții de casă. Pe Instagram, femeia este urmărită de peste 180 de mii de internauți.

Mai multe articole despre:
bodybuilding