MENIU

Continuă haosul pe cel mai mare aeroport din țara noastră: peste 200 de zboruri au înregistrat întârzieri

Continuă haosul pe cel mai mare aeroport din România

Continuă haosul pe cel mai mare aeroport din țara noastră. Problemele sunt la ordinea zilei pe aeroportul Henri Coandă, deoarece peste 200 de zboruri au înregistrat întârzieri în mai puțin de o săptămână. Iar nervii pasagerilor sunt întinși la maxim.

În perioada 20-26 octombrie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute un număr de 226 de zboruri (aterizări și decolări).

Pentru 70% dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză rotația aeronavelor sau lipsa echipajului, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București.

„Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizzair (150 de zboruri), Ryanair (32) și Tarom (14). În ceea ce privește zborurile anulate, în săptămâna 20-26.10.2022, s-au înregistrat 6 anulări dintre care Wizzair a avut 4 zboruri anulate (motive tehnice și grevă pe aeroporturile de destinație din Italia), iar Air France (motive tehnice) și Austrian Airlines (lipsă echipaj), câte un zbor fiecare”, anunță CNAB.

În acest interval, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, au fost operate 2.042 zboruri, dintre care 1.797 regulate, fiind înregistrat un trafic de 217.984 de pasageri pe fluxurile de plecări, sosiri și tranzit.

Mai multe articole despre:
aeroport haos zboruri intarzieri