MENIU

Construcția pasajului ”Europa Unită” a intrat într-o nouă etapă. Primele grinzi de 30 de metri lungime fiecare ale tablierului metalic, greu de aproximativ 500 de tone au ajuns noaptea trecută în București.

Pasajul Europa Unita

Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Bucureștiului au intrat în linie dreaptă. Cel mai nou și avangardist pasaj rutier suprateran ”Europa Unită”, pe care Primăria Sectorului 4 îl construiește de la zero, a ajuns într-una dintre cele mai importante faze, mai exact la montarea tablierului metalic, cu o greutate de aproximativ 500 de tone.

După ce timp de trei luni de zile, constructorii au muncit zi lumină la structura de rezistență, compusă din patru piloni armați, care să confere pasajului stabilitate maximă, aseară, pe șantierul de pe Bulevardul Metalurgiei, au ajuns primele componente ale tablierului, transportate cu două autotrenuri de mare capacitate.

Pasajul ”Europa Unită” este proiectat cu trei deschideri, iar noaptea trecută s-a montat prima porțiune, pentru aceasta folosindu-se o structură intermediară și provizorie de susținere pe care au fost sprijinite grinzile tablierului, cu o lungime de 30 de metri fiecare. La fel se va proceda și în cazul montării celorlalte două deschideri, pentru ca, ulterior, pe structura obținută să se amenajeze căile de rulare pentru circulația rutieră.

Pasajul ”Europa Unită” pe care Primăria Sectorului 4 îl construiește la intersecția dintre Bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele va avea o lungime de peste 650 de metri, două benzi de circulație pe fiecare sens și va fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul Bucureștiului.

Lucrările la acest obiectiv extrem de important pentru toți locuitorii Capitalei au început în luna februarie a acestui an și vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.

Până în acest moment a fost finalizată structura de rezistență, sens în care s-au executat forajele necesare montării celor patru piloni de susținere ai pasajului, a fost testată rezistența celor 32 de coloane din structura de bază a construcției, iar ulterior au fost armate fundațiile pilonilor de susținere.

Noul pasaj ce se construiește în Sectorul 4 va răspunde tuturor cerințelor și standardelor de siguranță rutieră impuse în domeniu. Dincolo de componentele ce țin de stricta utilitate a pasajului, acest obiectiv de investiții va fi un reper și din punct de vedere arhitectural, îmbinând armonios elementele de funcționalitate cu cele de design urban.

Mai multe articole despre:
Pasajul Europa Unita