Ce se întâmplă cu cauzele în care s-a dispus suspendarea pedepsei
Judecătorul Cristi Danileț explică, pe pagina sa de Facebok, ce urmează să se întâmple după ce în anumite cauze s-a dispus suspendarea pedepselor în baza deciziei CCR. Acesta spune că, în cazul va trece prea mult timp există pericolul de a se prescrie răspunderea penală
,,Cred că în situațiile cu mare interes public CSM și ICCJ trebuie sa găsească soluțiile manageriale pentru ca procedurile reluate să se desfășoare nu doar rapid, ci poate chiar de pe o zi pe alta, ca în Occident. Aceste cauze vor trebui soluționate definitiv în cel mai scurt timp pentru a se înfăptui actul de justiție și ca imaginea sistemului judiciar să fie restabilită'', scrie, pe pagina sa de Facebook, judecătorul Danileț.
,, În legătură cu situația legată de posibila reluare a unor proceduri in fața altor completuri de 5 de la curtea supremă, fără să mă refer la anumite cazuri concrete, fac următoarele precizări numai cu privire la procedura de urmat:
- dacă este sau nu o problemă în compunerea completului din apel pentru cauze soluționate definitiv, aceasta se analizează în calea extraordinară de atac numită contestație în anulare (art. 426 și următoarele C.proc.pen. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/120611);
- de regulă, condamnații au interesul de a invoca nelegala compunere a completului, dar pentru cei achitați Ministerul Public are un interes similar;
- până la soluționarea contestației în anulare se poate suspenda executarea pedepsei în penitenciar;
- dacă într-adevăr se constată nereguli în compunere completului de apel, atunci se va decide reluarea apelului la cererea celui interesat;
- se reia judecata în apel și, la sfârșitul judecății, este posibilă orice soluție prevăzută în Codul de procedură penală: achitarea, încetarea procesului penal, condamnare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe;
- urmare a timpului care se va scurge, există pericolul de a se prescrie răspunderea penală, spune Danileț.