MENIU

Ce bacterii se găsesc în sticlele de plastic? Nu o să le mai refoloseşti niciodată!

Cei mai mulţi dintre noi refolosim sticlele de plastic. Se pare că acest obicei este extrem de nociv şi ne poate îmbolnăvi. Experţii medicali ne recomandă să nu refolosim sticlele de plastic, deoarece ele reţin colonii întregi de bacterii periculoase, cu toate că sunt spălate.

Agenţii patogeni de pe plasticul sticlelor, invizibili ochiului uman, pot fi foarte periculoşi sănătăţii. Acest detaliu a fost intens discutat de-a lungul anilor, încă de la dezvăluirea lui din 2007 în revista Gastroenterologie Practică.

Sticlele de plastic se uzează, astfel determinându-se deteriorarea materialului din care sunt făcute, mediu excelent pentru bacterii. Chiar şi sticlele de plastic care au fost fabricate special pentru a fi folosite în repetate rânduri pot prezenta un pericol dacă nu sunt spălate corect sau prezintă mici zgârieturi sau crăpături, scrie vvoceavalcii.ro.

De asemenea, un studiu ştiinţific condus de expertul William Shotyk ne arată că nici apa îmbuteliată în recipiente de plastic, nu ar fi aşa de pură cum credem. De vină este o toxină cu potenţial letal, prezentă în plastic şi absorbită de apă. Testele au descoperit urme de antimoniu, un produs chimic folosit in realizarea depolietilenă tereftalat (PET), cel mai utilizat material în fabricarea sticlelor de băuturi.

Cele mai bune recipiente pentru păstrarea lichidelor sunt recipientele din sticlă naturală sau din oţel inoxidabil, deoarece ori de câte ori sunt spălate, ele nu se deteriorează. Dacă totuşi doriţi să folosiţi un recipient uşor, optaţi pentru unul din polipropilenă (plastic alb).

Mai multe articole despre:
bacterii toxine sticle de plastic recipiente