MENIU

Bode, mesaj înainte de Consiliul JAI: România va solicita un singur lucru, respect! Voi solicita dezbatere și vot pentru aderarea României la Schengen

Lucian Bode

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat joi, înaintea Consiliul JAI care va discuta aderarea României la Spațiul Schengen, că va solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la spaţiul Schengen. ”Astăzi România va solicita un sigur lucru, respect”, a afirmat Bode.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a explicat că el merge la Consiliul JAI cu mandatul clar de a cere aderarea României la spațiul Schengen. El a explicat că în funcție de poziționările celorlalte țări, România va merge la negocieri și va accepta un compromis care ar putea fi favorabil țării noastre.

”România respectată în UE este suma respectului câștigat de fiecare român în cadrul Uniunii.

Cetățenii românii își doresc să trăiască într-un spațiu prosper, de aceea mandatul meu este clar și simplu: voi solicita aderarea României la spațiul Schegen. Argumentele României sunt cunoscute, arhicunoscute și sunt susținute de Comisia Europeană, de Consiliul European și de majoritatea țărilor din UE, cu excepția Austriei.

În acest moment se cuvine să mulțumim Guvernului, Parlamentului, președintelui României, premierului României pentru că efortul depus de către toți ne-au adus în această situație de a adera la spațiul Schengen. Acesta este mandatul României, cu care eu mă voi prezenta la Consiliul JAI.

Știți foarte bine că aici toate lucrurile se negociază și se poate ajunge la un compromis. Orice compromis favorabil României îl vom accepta.

Funcție de pozițiile pe care le vor avea miniștrii de interne, azi, aici, ne vom poziționa și noi.”, a spus Lucian Bode.

Ulterior, Bode a explicat că s-a referit la compromisul de a decupla România de Bulgaria, iar țara noastră să adere separat de vecinii noștri.

Ministrul de Interne Lucian Bode spune că România nu vrea să intre separat în Schengen și că speră ca în Consiliul Jai să nu se discute despre o eventuală decuplare de țara vecină.

"Legat de ce șanse sunt să intrăm separat. Noi am pornit pe acest drum cu Bulgaria, am fost evaluați cu ei, suntem într-un parteneriat și o relație cu ei, noi dorim să intrăm împreună, dar trebuie să vedem cum vor evolua lucrurile. Mandatul României este ferm", a spus Bode.

 

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat joi că România se comportă ca un stat membru Schengen de 11 ani, deși nu a beneficiat de drepturile care i se cuveneau. „Practic, pierderile sunt incomensurabile”, a punctat Lucian Bode.

„Este un eveniment pe care îl așteptăm de 15 ani, de la momentul aderării la UE, și de 11 ani îndeplinim toate condițiile pentru Schengen. Practic, România se comportă ca un stat Schengen de 11, investind în resurse umane, în echipamente, în tehnologii. Din păcate, în acești 11 ani, România nu a beneficiat și de drepturile care i se cuveneau ca stat membru Schengen. Practic, pierderile sunt incomensurabile. Este un moment de cotitură în istoria România și în istoria UE. Aderarea la Spațiul Schengen este o aspirație firească, o aspirație legitimă a cetățenilor României. Aș vrea să le mulțumesc cetățenilor români pentru răbdarea și înțelegerea care au dat dovadă în toți acești ani”, a spus Lucian Bode, care participă la Consiliul JAI.

Mai multe articole despre:
Lucian Bode