MENIU

Bilanț vaccinare anti-Covid: 28 de milioane de doze administrate în 36 de zile. În câte țări a ajuns vaccinul - OMS

Bilanț vaccinare anti-Covid: 28 de milioane de doze administrate în 36 de zile

Aproximativ 28 de milioane de doze de vaccinuri împotriva noului coronavirus au fost administrate în primele 36 de zile ale campaniei, în 46 de țări din lume, arată un bilanț prezentat miercuri de Organizația Mondială a Sănătății. Directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS, Michael Ryan, și-a exprimat însă regretul că vaccinurile nu au ajuns și în țările mai sărace. 

”Cred că am ajuns la 28 de milioane de doze de vaccinuri administrate până în prezent. Cinci vaccinuri sau platforme diferite au fost utilizate. Aproximativ 46 de ţări desfăşoară campanii de vaccinare, dintre care doar una singură are venituri modeste”, a declarat Ryan.

Reprezentantul OMS a reamintit că pandemia va fi eradicată doar dacă vaccinurile ajung în toate țările și a făcut apel la solidaritate. 38 din cele 46 de state în care se desfășoară campaniile de vaccinare fac parte dintre ţările bogate, a subliniat acesta.
”Există populaţii care vor şi au nevoie de vaccinuri şi care nu le vor primi până când nu le distribuim mai bine. Toată lumea trebuie să facă mai mult”, a insistat Ryan. 

Vaccinul MODERNA împotriva COVID-19 - TOATE informațiile și reacțiile ADVERSE posibile - PROSPECT

OMS şi Alianţa pentru vaccinuri (Gavi) au înfiinţat mecanismul Covax pentru a distribui vaccinuri și în țările defavorizate, dar sistemul se lovește de tendința ”fiecare pentru sine” a ţărilor bogate şi de lipsa de finanțare, notează Agerpres. Până la finalul anului, Organizația și-a propus să furnizeze vaccinurile pentru aproximativ 20% din populaţia ţărilor participante la Covax. Agenţia ONU speră să trimită primele doze la sfârşitul lunii ianuarie sau în februarie.

Prospectul vaccinului Pfizer anti COVID-19! Care sunt cele mai frecvente efecte secundare și contraindicațiile

Reprezentantul OMS a avertizat și că, deși campania de vaccinare a început, există în continuare îngrijorări în contextul apariției noilor tulpini are virusului, care sunt mult mai contagioase. Al doilea an al pandemiei ar putea fi mai dificil decât primul, a atras atenția Ryan. Declarația Directorului pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS poate fi citită AICI

Bilanțul pandemiei la nivel mondial depășește 92,8 milioane de cazuri de infectare și 1,9 milioane de decese. 

Citește și: ”OFICIAL. Asemănările și diferențele între vaccinurile Pfizer și Moderna”

 

 

Mai multe articole despre:
bilant vaccinare anticovid oms pandemie