MENIU

Atacul cu mașina de la mall-ul din Brăila, la limita terorismului. "Vroia să omoare cât mai mulţi"

Atac cvasi-terorist

Planul atacatorului de la Mall Brăila, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, care a rănit duminică zece persoane în Brăila, era să omoare cât mai mulţi români, potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Tribunalului Brăila.

De altfel acesta a strigat "Trebuie să curgă sânge în țara asta!" în momentul în care a fost scos din mașină și trântit la pământ de unii cetățeni cu spirit civic în momentul în care a intrat cu mașina în ușile de la Carrefour.

Judecătorii au apreciat că incidentul care a produs zece victime se află la limita unui atentat terorist, informează Realitatea de Braila.

Atacatorul Marius Valentin Parfenie a acţionat în baza unui plan stabilit înainte, ba mai mult şi-a anunţat intenţiile cu o zi înainte prin mai multe bilete scrise, care se găsesc în momentul de faţă la dosarul cauzei.

"Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni,,, etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", se precizează într-un comunicat al Tribunalului Brăila.

Mai multe articole despre:
incident mall brăila