MENIU

Apple vrea să introducă un ecran 3D în viitorul model iPhone 7

Apple vrea să introducă un ecran 3D în viitorul model iPhone 7

Apple vrea să introducă în viitorul model iPhone 7 un ecran 3D care să poată fi folosit fără ochelari, potrivit unor surse citate de publicaţia Economic Daily News din Taiwan.

În timp ce cumpărătorii au încă dificultăţi să procure cel mai recent model de smartphone al Apple, iPhone 6, zvonurile legate de succesorul acestuia, iPhone 7, încep deja să provoace agitaţie, notează portalul techtimes.com.

"Apple lucrează la crearea naked eye 3D, care să devină principala atracţie a viitoarei generaţii de iPhone, şi construieşte hardul şi ecosistemul software pentru 3D", potrivit Economic Daily News.

Publicaţia a relatat că actuala tehnologie pentru ecrane tactile utilizată de Apple nu poate fi folosită la ecranul 3D, astfel încât compania va utiliza serviciile producătorului de ecrane tactile TPK, care să ajute la crearea viitorului iPhone 7, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
Apple ecran 3d iphone 7