MENIU

Adevărul despre radiografii. Ce se întâmplă, de fapt, când razele X intră în organismul nostru

<p>Adevărul despre radiografii. Ce se &icirc;nt&acirc;mplă, de fapt, c&acirc;nd razele X intră &icirc;n organismul nostru</p>

Radiografiile, tomografiile computerizate şi PET/CT-ul fac posibile observarea detaliată a organelor şi identificarea tumorilor. Specialiştii atrag atenţia că aceste analize trebuie făcute doar atunci când sunt cu adevărat indispensabile, repetarea lor la intervale scurte fiind riscantă pentru sănătate.

În prezent, în România, puţine sunt cazurile în care medicii ţin cont de numărul iradierilor la care a fost expus un pacient, astfel încât se ajunge, uneori, ca pentru o simplă fractură să se repete de mai multe ori o radiografie. De asemenea, există persoane care solicită realizarea unor investigaţii iradiante cum sunt radiografiile sau tomografiile computerizate pe baza unor presupuneri personale, fără recomandarea unui specialist.

Astfel, efectuarea la întâmplare a unor astfel de investigaţii iradiante este periculoasă, deoarece fiecare radiografie şi fiecare tomografie computerizată determină modificări ireversibile în corp. Astfel, cu cât facem mai multe analize iradiante, cu atât modificările din organism sunt mai importante.

Aceste tipuri de investigaţii sunt cu adevărat necesare atunci când nicio altă analiză nu poate oferi informaţiile necesare cu privire la starea de sănătate a pacientului.

Unul dintre primele semne că am fost expuşi la un nivel ridicat de radiaţii X este căderea inexplicabilă a părului. De asemenea, dacă după o radiografie, tomografie computerizată ori după un PET/CT prezentăm pigmentări sau depigmentări ale pielii ori iritaţii ale ochilor, este posibil să fi fost expuşi la un nivel ridicat de raze X.

Unele structuri ale organismului, cum sunt ochii şi gonadele (organele sexuale), sunt cele mai vulnerabile părţi ale corpului la razele X şi trebuie protejate în timpul investigaţiilor"

Gravidele, în primele trei luni de sarcină prezintă contraindicaţii la aceste analize, iar în cazul copiilor aflaţi în perioada de creştere, trebuie limitată la minimum expunerea la raze X, deoarece acestea pot avea efect mutagen asupra ADN-ului.

Mai multe articole despre:
sănătate gravide radiografie Raze X