Actorul Dorel Vişan a ajuns la urgenţe
Marele actor Dorel Vișan a ajuns, joi după-amiază, la Spitalul Universitar, anunţă telegrafonline. Diagnosticul a fost colică biliară. Actorul a venit panicat în spital și a stat aproximativ cinci ore.
Echipa care l-a tratat a fost supravegheată de Sorin Oprescu. I s-au facut analize, nu a fost nevoie de operație, dar este supravegheat în continuare și va urma tratament la domiciliu pentru că există riscuri, mai precizează sursa citată.
Dorel Vişlan, în vârstă de 80 de ani, este unul din cei mai importanți actori de film din România și unul din puținii, care au ajuns la o solidă reputație europeană. Două dintre rolurile sale antologice sunt în Moromeţii, regia Stere Gulea şi în Senatorul Melcilor, regizat de Mircea Danieliuc.