MENIU

Accident soldat cu trei persoane rănite pe Drumul European 79, provocat de un cal

Trei persoane au fost rănite, miercuri, după ce maşina cu care circulau pe Drumul European 79 a lovit, în localitatea Brăneşti, un cal aflat pe mijlocul drumului, răsturnându-se apoi în afara părţii carosabile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Lucian Stroe, a declarat că un bărbat în vârstă de 41 de ani care conducea un autoturism pe DE 79, a lovit, pe raza localităţii Brăneşti, un cal aflat în mijlocul drumului, potrivit Mediafax.

În urma impactului, maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fiind proiectată într-un gard.

Şoferul şi doi pasageri - în vârstă de 47 şi 24 de ani - au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

Mai multe articole despre:
accident cal