MENIU

Accident cumplit în județul Suceava. Cinci oameni au murit, patru sunt răniți

Cinci oameni și-au pierdut viața și alți patru sunt răniți în urma unui grav accident rutier care a avut loc sâmbătă seară, în județul Suceava, pe DN2E.

În accident au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit frontal, după ce unul a intrat pe contrasens. Potrivit IGSU, printre victime se află un preot, copilul lui de 6 ani, sora și cumnatul. Preotul şi familia mergeau spre Iaşi, pentru pelerinajul Sfintei Parascheva. Alți patru copi au fost răniți, iar unul dintre ei a fost preluat de o mașină civilă, iar ulterior a fost predat unei ambulanțe. Ceilalți trei copii și un adult au fost transportați la spital cu ambulanțele. Unul dintre minori s-a stins din viață la spital.

Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție. Din cauza accidentului, traficul rutier este blocat pe DN2E Fălticeni – Gura Humorului pe raza localităţii Cornul Luncii, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Mai multe articole despre:
accident poliţie