Accident cu 4 mașini pe autostrada A1, spre Pitești: 2 victime - Trafic oprit
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren s-a produs joi după-amiază pe autostrada A1, pe sensul spre Piteşti. În urma impactului, două persoane au fost rănite.
”Pompierii de la Detaşamentul Bradu au intervenit în jurul orei 17:50 pe A1, la kilometrul 107, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor şi primul ajutor calificat. (...) Victimele au fost din acelaşi autoturism, ambele în vârstă de 63 de ani”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Un bărbat a fost monitorizat la faţa locului de paramedicii SMURD şi o femeie care acuza dureri la cap şi la picior a fost transportată la spital pentru investigaţi medicale suplimentare.
Circulaţia a fost întreruptă pe sensul către Piteşti în zona producerii accidentului, pentru intervenţia echipelor medicale şi eliberarea carosabilului, a anunțat Infotrafic.
Mai multe articole despre: