38 de ani de la Cernobîl, catastrofa nucleară care a dus la dezintegrarea blocului comunist

Cât de mare a fost iradierea de la Cernobîl în România. Ce a ascuns Ceauşescu
Cât de mare a fost iradierea de la Cernobîl în România. Ce a ascuns Ceauşescu

Pe 26 aprilie 1986, la ora 01:23 dimineața, la centrala atomoelectrică de la Cernobîl a avut loc cel mai grav accident nuclear civil din istorie. Explozia unui reactor a proiectat în atmosferă o cantitate uriașă de particule de uraniu îmbogățit. Suprafețe mari din Ucraina, Rusia și, în special, Belarus au fost afectate grav. Particulele radioactive au ajuns deasupra Europei de Est, în Peninsula Scandinavă, dar și în America de Nord. Potrivit datelor oficiale, au fost 56 de decese directe și alte circa 9.000 în perioada următoare, precum și alte zeci de mii de persoane cu diverse sechele. Bilanțul poate fi pus sub semnul întrebării, pentru că autoritățile din toate țările comuniste au încercat să minimizeze consecințele.