08 MAI 2024 Motivul pentru care România nu participă la Eurovision în 2024. Concursul a început pe 7 mai Eurovision 2024 și-a deschis porțile la Malmo începând cu data de 7 mai. Cu toate acestea, România nu se numără printre participanții din acest an, fapt ce a stârnit dezamăgire în rândul fanilor concursului muzical internațional. Decizia de a nu participa la Eurovision 2024 a fost luată încă din luna ianuarie, iar motivele sunt strâns legate de constrângeri financiare.
Codul secret care se află pe stema României. Puțini români știu adevărul, de fapt Stema României, un simbol încărcat de istorie și tradiție, ascunde uneori detalii semnificative care trec neobservate chiar și pentru cei mai patrioți români. Unul dintre aceste detalii este reprezentat de cei doi delfini afrontați, poziționați pe stema Dobrogei, între stemele Olteniei și Transilvaniei. CULTURĂ
Imagini cu fiul lui Nicolae Ceaușescu la vârsta de 76 de ani. Valentin Ceaușescu, figura cheie în istoria Stelei ACTUAL
Motivul pentru care NU ar trebui să mănânci miel de paște. Ce spune Biblia Mulți se întreabă dacă este bine ca de Paște să mănânce miel. Potrivit reprezentanților Bisericii ortodoxe române, mâncatul mielului are legătură cu Vechiul Testament și nu cu Noul Testament. ACTUAL
01 MAI 2024 Doliu uriaș în cultură! Romancierul american Paul Auster, autorul ''Trilogiei New York-ului'', a murit la vârsta de 77 de ani
30 APRILIE 2024 Momente de cumpănă pentru Florin Piersic. A ajuns la terapie intensivă și ar putea fi transferat la Viena
Sărbătoare 27 aprilie: zi mare în calendarul ortodox din țara noastră Sărbătoare mare în data de 27 aprilie în calendarul ortodox. ACTUAL
Phoenix revine pe scenă după ce Nicu Covaci a fost operat pe creier. Mesajul transmis de legendara trupa Veste bună pentru fanii Phoenix. Legendara formație reia seria concertelor, iar un prim eveniment va fi chiar vineri seară. Este prima apariție după ce liderul Nicu Covaci a fost operat pe creier, la finele lunii martie. ACTUAL
REALITATEASPORTIVA.NET Bogdan Lobonț, atacat de un fost rapidist: „Dacă îmi făcea aşa un antrenor, scoteam tricoul şi îl lăsam pe el să joace”
REALITATEAFINANCIARA.NET Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
TABU.RO Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Sursa infectării în cazul marelui actor
26 APRILIE 2024 Cea mai importantă rugăciune care trebuie rostită de Florii. Aduce bunăstare și noroc
26 APRILIE 2024 Destinații de weekend. Unde ne petrecem zilele libere, în Duminica de Florii, în București și țară
26 APRILIE 2024 Sărbătoare 26 aprilie: cruce cu negru în calendarul ortodox. Mai mulți sfinți importanți sunt pomeniți astăzi
25 APRILIE 2024 Sărbătoare 25 aprilie, cruce cu negru în calendarul ortodox din România. Zi de mare importanță pentru credincioși
24 APRILIE 2024 Măgurele va avea cel mai mare campus educațional din Europa de Est. Cum va arăta campusul și ce înseamnă pentru regiune proiectul anunțat de liberali
Sărbătoare mare în 24 aprilie, cruce cu negru: Ce spune calendarul ortodox din țara noastră Este sărbătoare importantă în data de 24 aprilie în calendarul ortodox din România. ACTUAL
Sfântul Gheorghe: Care sunt cele mai importante tradiții și superstiții legate de această zi foarte importantă pentru credincioși Ortodocşii îl sărbătoresc, marţi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă ACTUAL
19 APRILIE 2024 Un tablou de 2 milioane de euro care a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford a fost găsit în România
12 APRILIE 2024 Presa din România, zguduită de un nou deces! Vestea tragică dată de Marina Almășan pe Facebook
Ateneul Român a intrat în patrimoniului cultural european Ateneul Român a primit, din partea Comisiei Europene, Marca patrimoniului european, o recunoaștere a rolului în istoria și cultura Europei. Alte 6 situri din țări membre ale Uniunii Europene au primit această recunoaștere. ACTUAL
"România e o țară mică, dar face pe nebuna". Cum vorbeau diplomații sovietici despre echipa lui Gheorghiu-Dej. Documente din arhiva Securității CULTURĂ
A murit o realizatoare de legendă din TVR. Nicu Alifantins și Adrian Enache i-au adus un ultim omagiu ACTUAL
Doliu uriaș: a murit o cunoscută scriitoare. A fost aproape de a lua premiul Nobel în mai multe rânduri ACTUAL
Nicolae Ceaușescu, "DECLASIFICAT" de 1 Aprilie. Postarea virală a CNSAS despre fostul lider comunist - DOCUMENTE ACTUAL
Baraj distrus de cutremur. Scenariul care a pus capăt carierei celui mai de succes regizor din vremea lui Ceaușescu Scenariul unui baraj distrus de un seism catastrofal a însemnat sfârșitul carierei lui Dinu Cocea, autorul seriei de filme cu haiducii lui Șaptecai și cel mai de succes creator din perioada comunistă. S-a întâmplat la finalul anilor `70, iar Nicolae Ceaușescu a luat foc când a auzit ce idee a avut celebrul regizor de tip. Cocea a mai reușit să facă un film de succes, "Ecaterina Teodoroiu", cu care probabil a încercat să reintre în grațiile conducătorului suprem, dar peste doar câțiva ani a emigrat în Franța, cu toată familia. Cutremur în România. ISU verifică Barajul Bicaz ACTUAL
Indemnizații pentru românii declarați „tezaur uman viu”. Anunțul ministrului Culturii Ministrul Raluca Turcan anunță că guvernul a aprobat recunoașterea meritelor Tezaurelor Umane Vii, în domeniul culturii imateriale, prin acordarea unei indemnizații de merit. ACTUAL
27 martie, Ziua mondială a teatrului. Cum este celebrată în România. LISTA activităților Ziua mondială a teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie pentru a promova activitatea comunităţilor de teatru în întreaga lume. ACTUAL
ROMANIALIBERA.RO Pentru cine bat clopotele? Foștii președinți și foștii prim-miniștri vor avea funeralii de stat cu onoruri militare