Articolele din categoria TRAVEL:

Sursa foto: Arhivă
Valuri de scumpiri pe litoralul românesc. Cât costă un șezlong, la început de sezon
A început oficial sezonul de plajă și distracție, iar plajele au fost amenajate cu șezlonguri și beach-baruri. În acest an, însă, trebuie să scoatem mai mulți bani din buzunar. Sezonul acesta, prețul unui șezlong pleacă de la 20 de lei și poate ajunge până la 200 de lei, în funcție de stațiune. Turiștii spun că în ciuda scumpirilor, o dată pe an, merită să facă un efort financiar, pentru vacanță. 
Sursa foto: Pixabay
Vacanțele de anul acesta, cele mai scumpe din ultimii 10 ani. Avertismentul specialiștilor
Vacanţa de vară 2022 ar putea fi cea mai scumpă din ultimul deceniu, indiferent de destinaţie, arata analiza unei platforme de investiţii cu active multiple, eToro. Și asta din cauza creşterii preţurilor la alimente şi energie. În plus, vacanţa s-ar putea să nu fie nici foarte confortabilă întrucât ţările europene vor să impună reguli legate de aerul condiţionat în contextul deciziilor luate pentru a rupe dependenţa energetică de Rusia.
Lacul Albastru, situat în Munții Gutâi
Un lac minier, care își schimbă culoarea în funcție de anotimp, devine obiectiv turistic național
Lacul Albastru, situat în Munții Gutâi, va fi introdus în circuitul turistic național. Este anunțul făcut de Consiliului Județean Maramureș. Lacul este unicat în Europa datorită proprietății de a-și schimba culoarea apei în funcție de anotimp. Iubitorii de natură vin în număr mare pentru a vizita zona atât pentru agrement cât și pentru a se bucura peisajele spectaculoase.