Sfântul Andrei este cel care a botezat primii creştini pe teritoriul ţării noastre, fiind considerat patronul spiritual al poporului român.
Sfântul Andrei a fost frate cu Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte.
Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost martor la botezul Domnului.
În urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după pogorârea Duhului Sfânt şi întemeierea Bisericii Crestine la Ierusalim, Sfinţii Apostoli şi apoi ucenicii lor, au început să predice noua învăţătură adusă de Iisus Hristos.
Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră dar şi în zonele de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.
În credinţa populară însă, noaptea care a trecut a fost una de spaimă, deoarece este momentul in care strigoii se luptă între ei. Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că îşi vede lupul coada.
Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria. În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup.
Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obişnuieşte şi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar şi fântânile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însa numai la cele de parte bărbătească. Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.
În credinţele românilor, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Aceştia sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de \"dincolo\" după înmormântare, sau refuză să se mai întoarca \"acolo\" după ce îşi viziteaza rudele, la marile sărbători calendaristice.
Tot în credinţa populară, sărbătoarea Sfântului Andrei este prevestitoarea ursitului pentre fetele nemăritate. Se spune că un fir de busuioc aşezat sub pernă face ca în vis să apară imaginea ursitului.
Tot în noaptea de Sf. Andrei se fac observaţii meteorologice: dacă luna va fi plină şi cerul senin, se zice că iarna va fi cu moină. Dacă luna va fi plină şi dacă cerul va fi întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele. De la această zi şi până la Crăciun, gospodinele nu mai ţes în război şi nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe dânsele. Sfântul Andrei este socotit început de iarnă, numindu-se din această cauză Andrei-de-iarna .
