Daniel Florea: "Dacă Steaua ajungea la TAS în cazul 'Valiza', câştiga fără probleme"

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Preşedintele Comisiei de Recurs din cadrul LPF, Daniel Florea, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că a uitat conflictul cu Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, în urma "Cazului Valiza", şi vrea să demonstreze tuturor că este un "judecător" corect. Daniel Florea, cel care a dat un verdict favorabil Stelei în cazul Valiza, în postura de preşedinte al CAF (Curtea de Arbitraj a Fotbalului) afirmă că, dacă Comisia pe care o conducea ar fi dat un altfel de verdict iar Steaua şi-ar fi căutat dreptatea la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne) ar fi câştigat fără probleme.