Postul NU este pentru toată lumea. Situaţii în care medicii INTERZIC

Mâncare de post
Mâncare de post

Postul Paștelui, cel mai lung și mai dificil dintre posturile ținute de credincioșii creștini, a început ieri și va dura timp de 40 de zile, până în Noaptea Învierii Domnului (28 aprilie). Chiar dacă e privit inclusiv ca un mijloc de detoxifiere pentru organism și de sporire a imunității, postul nu este recomandat a fi ținut de oricine. Mai mult, există, conform medicilor, afecțiuni în care postirea este chiar nerecomandată, precum la bolnavii de TBC, diabet, anemii, boli metabolice, psihice dar și în cazul femeilor gravide sau copiilor.