Trei persoane, printre care și un copil, rănite într-un accident produs pe centura Alexandriei

Accident centură Alexandria
Accident centură Alexandria

Trei persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au ajuns la spital, în această dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DJ504, la intersecția cu varianta ocolitoare a municipiului Alexandria, spre Lăceni. Din primele informații, se pare că o depășire neregulamentară ar fi stat la baza producerii accidentului în care au fost implicate trei autoturisme, două dintre ele fiind grav avariate.