Blogul Lianei Patras

POVESTE DE CEHOV

În noaptea de ajunul Crăciunului, Vanka Jukov, un băiat de nouă ani, care fusese dat, cu trei luni în urmă, să-şi facă ucenicia la cizmarul Aleahin, nu se mai culcă. După ce stăpânii şi calfele plecară la utrenie, Vanka scoase din dulapul cizmarului o sticluţă cu cerneală şi un condei cu peniţă ruginită, îşi aşeză apoi în faţă o foaie de hârtie mototolită şi începu să scrie. Dar, înainte de a încondeia prima literă, băiatul îşi aruncă privirea speriată spre uşă şi spre ferestre, după aceea se uită cu coada ochiului la icoana înnegrită, la dreapta şi la stânga căreia se înşirau rafturile cu calapoade şi oftă adânc. Îşi aşezase hârtia pe bancă, iar el se lăsase în genunchi în faţa ei.Dragă bunicule Konstantin Makarâci! scria Vanka. Uite, îţi scriu o scrisoare. Te felicit pentru sărbătorile Crăciunului şi doresc să-ţi dea domnul Dumnezeu ce doreşti. Că eu n-am nici tătucă, nici mămucă, numai pe tine te am.

Vanka îşi întoarse privirea spre fereastra întunecată, în sticla căreia licărea răsfrângerea lumânării, şi-l văzu desluşit în minte pe bunicul Konstantin Makarâci, paznic de noapte la boierii Jivarev: un bătrânel de vreo şaizeci şi cinci de ani, mărunţel, slăbănog, dar neaşteptat de vioi şi sprinten, cu faţa veşnic zâmbitoare şi ochii ca de om beat. Ziua doarme în bucătăria argaţilor sau se ţine de glume cu bucătăresele, iar noaptea, înfofolit în cojocul lui larg, se învârte în jurul conacului şi bate în bocănitoare (…)

Fără îndoială că acum bunicul stă la poartă, se uită clipind la ferestrele de un roşu aprins ale bisericuţii din sat şi, tropăind din pâslari, glumeşte cu argăţimea de la conac. Bocănitoarea îi atârnă la curea. Moşneagul dă din mâini, îşi îndeasă capul între umeri de frig şi, chicotind bătrâneşte, ciupeşte când pe servitoare, când pe bucătăreasă. (…) Vremea e minunată, văzduhul liniştit, străveziu şi proaspăt. E noapte fără lună, totuşi se vede satul întreg, cu acoperişurile albe şi cu şuviţele de fum ce se înalţă din hogeaguri. Se văd şi copacii argintaţi de promoroacă şi nămeţi. Tot cerul e numai stele. Şi stelele clipesc, vesele, iar calea laptelui e aşa de strălucitoare, de parcă ar fi spălat-o cineva anume şi ar fi frecat-o cu zăpadă, pentru sărbători.

Vanka oftă, muie peniţa în cerneală şi scrise mai departe:

Să ştii, bunicule, că pe mine, aseară, m-au aruncat afară. Stăpânul m-a luat de păr, m-a scos în ogradă şi m-a bătut cu şpandârul fiindcă m-a furat somnul când legănam copilul în copaie. Iar mai zilele trecute stăpâna mi-a pornuncit să curăţ o scrumbie şi eu am început s-o curăţ de la coadă. Şi atunci dumneaei a luat scrumbia şi a început să mă pocnească peste obraz cu capul scrumbiei. Calfele îşi bat joc de mine, mă trimit la cârciumă să le cumpăr votcă şi mă pun să fur castraveţi de la stăpân, iar stăpânul mă bate cu ce-i vine la îndemână. Cât despre mâncare, nu dau mai nimic: dimineaţa pâine goală, la prânz coleaşă, iar seara iar pâine goală. De ceai sau de ciorbă nici pomeneală, cu aşa ceva se îndoapă numai stăpânii. De dormit, dorm în tindă, iar când copilul plânge, apoi nu mai dorm deloc că trebuie să-l legăn… Dragă bunicule, fă-ţi pomană de la Dumnezeu şi ia-mă de aici! Du-mă acasă, în sat, că nu mai pot îndura… Mă ploconesc înaintea ta până la pământ şi am să mă rog lui Dumnezeu cât oi trăi, numai ia-mă de-aici, că de nu, să ştii că eu mă prăpădesc.

Vanka simţi cum îi tremură buzele. Îşi şterse ochii cu pumnul murdar şi izbucni în plâns:

Am să toc tabac pentru tine… scrise el mai departe - şi am să mă închin lui Dumnezeu. Dacă oi greşi, să mă pedepseşti fără milă. Iar dacă te-i necăji c-am rămas fără slujbă, atunci am să mă rog de administrator să mă primească să-i văcsuiesc cizmele, sau am să mă bag ajutor de văcar, în locul lui Fedka. Dragă bunicule, nu mai pot, nu mai pot, mă chinuiesc de moarte! Am vrut s-o şterg de-aici şi s-o iau pe jos până în sat. Dar n-am cizme şi m-am temut de frig… Iar pentru binele ăsta, când oi creşte eu mare, am să te hrănesc şi n-am să las pe nimeni să te obijduiască. Iar când ai să mori, am să mă rog pentru odihna sufletului tău, întocmai ca pentru mămuca mea, Pelagheia.(…)

Dragă bunicuţule, când au să facă boierii pom de Crăciun cu daruri, ia şi pentru mine o nucă poleită şi pune-o bine în cufăraşul cel verde. Cere-i-o domnişoarei Olga Ignatievna, spune-i că e pentru Vanka.

Vanka se înfioră, oftă şi-şi aţinti din nou privirea asupra ferestrei. Îşi aduse aminte că bunicul era cel care se ducea în fiecare an la pădure, să aducă bradul pentru boieri, şi că-l lua şi pe el. Ce vremuri bune erau pe-atunci! Bunicul icnea, icnea şi gerul şi, auzindu-i, icnea şi Vanka. Înainte de a se apuca să taie bradul, bunicul îşi fuma luleaua, trăgea tacticos tabac pe nas şi făcea glume pe seama lui Vaniuşka, pentru că tremura de frig… Brazii tineri şi încărcaţi cu promoroacă stăteau nemişcaţi, aşteptând parcă să vadă pe care dintre ei o să cadă năpasta. (…) După ce tăia bradul, bunicul îl ducea la curte şi cei de acolo începeau să-l împodobească… Dar nimeni nu-şi bătea capul mai mult cu asta decât domnişoara Olga Ignatievna, la care Vanka ţinea ca la ochii din cap. Pe vremea când trăia mama lui, Pelagheia, care era fată în casă la boieri, Olga Ignatievna îi dădea lui Vanka acadele, ba, neavând ce face, îl învăţa să citească, să scrie, să numere până la o sută şi chiar să joace cadril! Dar, după ce a murit Pelagheia, orfanul Vanka a fost trimis la bunicul lui în bucătăria argaţilor, iar de acolo la Moscova, la cizmarul Aleahin…

Vină, bunicule dragă, urmă Vanka, te rog în numele domnului nostru Hristos, vino şi ia-mă de aici. Îndură-te de mine că-s un orfan fără noroc şi toţi mă bat şi mi-e aşa foame şi mi-e dor, că nici nu pot să-ţi spun şi plâng întruna. Iar mai zilele trecute stăpânul m-a pocnit aşa de tare cu calapodul peste cap, de am căzut jos şi abia am putut să-mi vin în fire. Vai şi amar de viaţa mea, că-i mai rea decât a unui câine!.. Şi-i mai trimit plecăciuni şi Olenei, şi lui Egorka cel strâmb, şi vizitiului, numai armonica mea să n-o dai nimănui. Rămân nepotul tău Ivan Jukov şi să vii, dragă bunicule!

Vanka, împături foaia în patru şi o vârî în plicul pe care-l cumpărase în ajun cu o copeică… După ce se gândi puţin, muie peniţa în cerneală şi scrise adresa:

Bunicului, în sat la noi.

Apoi, se mai scărpină în cap, se mai gândi şi adăugă: Lui Konstantin Makarâci. În sfârşit, fericit că apucase a-şi scrie scrisoare în linişte, Vanka îşi înhăţă căciula şi, fără să-şi mai ia şi cojocelul pe umeri, numai în cămaşă, ieşi repede în stradă.

Vânzătorii de la măcelărie pe care îi întrebase în ajun, îi spuseseră că scrisorile se vâră în cutiile poştale, de unde le iau şi le duc în toată ţara troicile poştei, mânate de surugii beţi, în clinchet de zurgălăi. Vanka o ţinu tot într-o fugă până la cea mai apropiată cutie poştală, vârând în deschizătură nepreţuita scrisoare…

Peste o oră, legănat de dulci speranţe, Vanka dormea dus… În visul lui vedea un cuptor. Pe cuptor stătea bunicul, cu picioarele goale atârnate şi le citea bucătăreselor scrisoarea lui… Iar pe lângă cuptor, Viun se tot învârtea şi dădea din coadă…

A. P. CEHOV - VANKA, Omul în carapace, Editura Tineretului, 1962

Posted in Uncategorized | 18 Comments »

ETERNAL SUNSHINE

Michel Gondry e un tip un pic prea inventiv pentru gusturile aşezate. Mai întâi, a cântat la tobe într-o trupă rock şi, când s-a pus problema să cânte la televizor, s-a apucat de videoclipuri. I-a plăcut islandezei Bjork şi a regizat pentru ea Human Behaviour, apoi Paul McCartney l-a rugat să-i pună în scenă Dance Tonight. A făcut-o bizar şi jucăuş cu o tehnică cinematografică nu foarte uşor de urmărit. A dat, însă, lovitura cu Drugstore, reclama la blugii Levi’s cu tânărul acela rebel care află stupefiat că tatăl fetei pe care tocmai o scoate-n oraş e chiar vânzătorul de la care cumpărase un prezervativ - aşezat bine în micul buzunar al pantalonilor de firmă. A devenit dintr-o dată premiat şi celebru. După videoclipuri, reclame şi mici scenarii, a-nceput să facă filme. Human Nature e primul, dar Eternal Sunshine e adevăratul său talent artistic.

S-a născut dintr-o prozaică dezamăgire în amor. Rezultatul e o poezie profundă. Nu-l agreez pe Jim Carrey, interpretul personajului principal, pe care-l cred un actor mult mai talentat decât partiturile mediocre pe care le-a jucat în felurite comedioare comerciale, dar aici face un rol foarte diferit de el însuşi şi foarte în acord cu Kate Winslet, frumoasa Madeleine din Quills, isteaţa Marianne din Sense and Sensibility, mai cunoscută publicului larg ca Rose DeWitt din Titanic. Eternal Sunshine îi oferă o ipostază de-a dreptul fermecătoare. Este întruchiparea feminităţii care se iveşte de nicăieri, ca o strălucire neaşteptată în cele mai banale locuri, colorând stările personajelor cu atitudini pline de nuanţe ce răzbat până şi prin părul său şuviţat, când roşu, când albastru, când verde sau oranj.

Clementine se apropie de Joel cu naturaleţea unui parfum rar, dar atât de potrivit! Se leagă de el într-o intimitate firească, în care erotismul derivă din nesfârşite vorbe, amintiri, dorinţe bizare, mărunţişuri semnificative. Legătura dintre ei e în afara oricărui timp, exprimată într-o metaforă simplă şi sublimă în care Gondry îi aşează întinşi, unul lângă altul, pe un platou de gheaţă şi îi filmează de sus dinspre un cer până la care lor le e infinit de uşor să ajungă. Aerul lor e hibernal, pur şi îngheţat în tabloul unei clipe care-i defineşte laolaltă pentru totdeauna. Poate că lui Gondry, care abia ieşise din depresia unei dezamăgiri, i-ar fi plăcut să-i păstereze aşa. Fără neînţelegerile comune, reproşurile cotidiene sau certurile pasionale. Dar Charlie Kaufman, scenaristul pe care-l ştiţi dac-aţi văzut Being John Malkovich, avea pregătită o intrigă fabuloasă. Să nu-i despartă definitiv. Să şteargă pur şi simplu pe fiecare din memoria celuilalt. Ideea plecase de la ironia unui amic. ‘’Ce-ai face dacă într-o zi ai primi un bilet din care ai afla că ea te-a şters brusc din memorie?'’ Nu te-a uitat, te-a şters pur şi simplu… aşa cum ai apăsa pe computer tasta DELETE.

Asta era! Geniala soluţie a tuturor disperărilor! O bătrână îşi pierduse câinele credincios, un funcţionar de bancă rămăsese după ani de muncă fără slujbă, o tânără secretară se amorezase fantezist şi incurabil de şeful său. Pentru toate aceste dureri care ne transfigurează ridicol şi nedemn există eleganta soluţie a ştergerii instante! Fără mustrări de conştiinţă, insomnii, somatizări ale suferinţei. Totul dispare într-o operaţiune de identificare şi anulare a acelor zone din mintea noastră responsabile de legătura cu ceea ce ne face rău. Fantezist, într-adevăr, dar câtă eliberare fie şi numai prin imaginaţie!

Realitatea e prozaică şi meschină. Pe prima pagină a ziarelor de mâine sunt multe poveşti care n-au poate nicio relevanţă pentru ceea ce vă doare cu adevărat. Evenimentul Zilei vă aduce, însă, acest film al ingeniosului Gondry. Eterna strălucire a unei minţi neprihănite nu vă va scăpa, desigur, de necazuri. Dar v-ar putea ajuta să priviţi în jur cu mai multă seninătate. Ca şi cum, la telecomanda televizorului în care se răsfrâng toate figurile nemulţumirii voastre, n-ar exista decât o singură tastă, pe care o puteţi acţiona cu relaxare: DELETE.

Posted in Uncategorized | 10 Comments »