Trecuse de ora unu, strada arunca reflexe colorate peste picăturile de ploaie care loveau jucăuş parbrizul. Sens unic, drum cu prioritate. Traversam Calea Victoriei. Radioul începuse primul buletin de ştiri fără accidente. Căldura mă moleşise, oasele îmi aţipiseră sub centura de siguranţă şi, în picoteala aceea liniştitoare, mângâiată de ploaie şi de vocea radioului de noapte, mi-am simţit deodată mâinile lovindu-mi ţeasta puternic, strivite între mine şi geamul portierei din faţă. Tot ce a urmat a durat o veşnicie. Drumul a-nceput să se răsucească aiuritor, s-a golit de obiecte, prelungindu-se într-un hău din care se-auzea spart ecoul unei rugăciuni înspăimântate. Nu mi-a trecut nici viaţa în flashuri prin faţa ochilor, nu mi s-a arătat nici vreo stihie de pe lumea cealaltă. Nimic prozaic. Totul înfiorător de lucid. Gol şi apăsător precum spaţiile onirice din care pier brusc toate punctele de reper. Am ştiut că aceea e una din clipele în care aş putea cu totul să dispar. Şi-atunci ne-am izbit din nou. Maşina în spate se făcuse ţăndări, iar afară continua să picure tihnit şi mărunt.
La câteva zile, stăteam la semafor la Tineretului, urmărind în agitaţia generală paşii grăbiţi ai unui pieton surprins în trecere pe roşu. Eram prima maşină în coloană. Se făcuse deja verde şi camionul din spate începuse să claxoneze impacientat. Am aşteptat trecătorul să-şi aşeze paşii pe trotuar şi am pornit. În urmă, omul s-a oprit brusc parcă strivit de frânele zgomotoase ale camionului. Ne-am dat jos din maşină şi, în milocul străzii, eu, şoferul de camion, trecătorul, pietoni şi o mulţime de martori n-am reuşit să convenim, până la final, nici măcar ce culoare avea automobilul care venise pe roşu din lateral si ne zburase bara din faţă.
În ecuaţia generală, acest lucru nici nu contează. N-are importanţă nici ce nuanţă are, nici direcţia din care vine, viteza cu care circulă, dacă poartă centură de siguranţă sau dacă are măcar permis de conducere. Nu respectă nicio regulă, nu ţine cont de timp sau de alte repere ridicole precum condiţiile meteo. Trece pe lângă noi în oricare fracţiune de secundă. Şi dacă am fi cu o fărâmă de clipă mai aproape, ne-ar izbi trupul fulgerător şi ne-ar târî câteva grame pe lumea cealaltă. Pentru că doar atât ducem cu noi: 21 de grame.
Se poate să fie doar o metaforă. Cine a văzut filmul lui Alejandro Inarritu înţelege, însă, că stilistica aceasta a sufletului spune totul despre cât valorăm, de fapt. O inimă cântăreşte cam 300 de grame, un rinichi -130, ficatul -cu aproximaţie- 1500 de grame. Putem măsura şi trăirile, intensitatea sentimentelor, a dragostei, a urii, a fricii. Putem pune în balanţă aproape tot ce cunoaştem. Mai puţin viaţa. Pentru că nu ştim niciodată când drumul ei se va intersecta fatal cu un nebun care trece fără să clipească pe culoarea roşie la semafor.
Nu-L poţi convinge pe Dumnezeu să te ţină în viaţă, dar ÎL poţi convinge că ai meritat să trăieşti. Mâine dimineaţă, asta însemnând în oricare zi după ziua în care veţi citi acest articol, sau chiar azi, peste câteva minute, de fapt, oricând într-un timp relativ, aţi putea să nu mai fiţi. Dar dorinţa de a contribui cu 100, 300, 1300 de grame la prelungirea unei alte vieţi vă va înnobila, indiferent ce ar fi să se găsească pe lumea cealaltă.
Citeşte şi V-ati dona organele in caz de moarte cerebrala? (Cotidianul)
Vezi şi Reporterii Realităţii, VIDEO Viaţa la loterie (18.11.2007)
Noiembrie 21st, 2007 at 3:58 pm
Cate grame cantareste flacara unei lumanari? Poate la fel de putin si la fel de fragila este ca un suflet. Are insa o proprietate minunata. In cazul in care contribui cu 100, 300, 1300 de grame o faci eventual o singura data dar daca dai flacara mica la alte lumanari nu ti-o pierzi pe a ta ci o multiplici. Gratuit, sublim, sigur, simplu si la indemana.
“Prelungirea unei alte vieţi vă va înnobila, indiferent ce ar fi să se găsească pe lumea cealaltă”
Posibil, desi ma indoiesc ca are o importanta atat de mare pe cat am vrea sa credem. Viata e fragila si scurta fie ca ii punem plasturi si transplanturi ori nu.
Insa daca innobilam o alta viata… ei… aici cred ca sigur reusim sa ne innobilam si pe noi, indiferent ce ar fi să se găsească pe lumea cealaltă!
Noiembrie 23rd, 2007 at 2:17 am
Revenindu-ne acum din gândirea profund sentimentală, e momentul să fim realişti: nu există tranzacţii unilaterale (termen macroeconomic). Donaţia - inclusiv cea de organe - e in vârful piramidei nevoilor umane, denumite de Abraham Maslow ‘nevoi transcendentale’.
Si dintr-o dată parcă stropii de ploaie de pe parbriz sunt si mai reci, căldura din maşina e o funcţie primară si primitivă, iar universul si oamenii din jur sunt goi si reci, exact aşa cum intuiam dar parca nu aveam curajul să vedem si să acceptam.
Realitatea tranzacţiilor bilaterale invita la o meditaţie sinistră.
Noiembrie 23rd, 2007 at 11:46 am
Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont.
Noiembrie 23rd, 2007 at 5:34 pm
Articol inceput bine si terminat foarte prost. Si as fi curios daca dupa ce l/ai scris ai facut o hartie legalizata prin care iti dai acordul pentru tine.
Noiembrie 23rd, 2007 at 9:33 pm
Ii raspund aici lui Carlos cu rugamintea de a citi si pledoaria din Cotidianul. In acest moment exista o lacuna legislativa care limiteaza donarea de organe. Chiar daca donatorul autentifica notarial un astfel de acord, documentul devine inutil in conditiile in care oricare membru al familiei de rangul intai refuza semnatura pe acordul final. Cu alte cuvinte, important e ca familia sa respecte vointa donatorului, iar acest lucru sa devina obligatoriu prin legislatie. Deci, nu e nevoie de un document din partea mea. Cei care ar putea decide pentru mine au inteles. Toate cele bune!
Noiembrie 24th, 2007 at 10:11 am
Nu are rost sa polemizam aici. Este cert ca donarea este o alegere. Daca familia respecta dorinta scrisa, chiar daca nu a avut cunostinta de ea pana in momentul tragediei, este ok. Daca o face fara sa vada ceva, este ok. Ceea ce nu intelegeti voi, jurnalistii care aveti impresia ca detineti adevarul absolut, ca este la fel de ok si daca nu vor asta. Iar a amesteca divinitatea si nu stiu ce innoblilare ca rasplata pentru asa ceva este o manipulare. O manipulare care face apel la teama, ca si cum asta le lipseste romanilor.
Noiembrie 25th, 2007 at 4:10 pm
Ma bucur foarte mult Liana ca ai raspuns la comentarii. Chiar ma gandeam ca ce bine ar fi sa fie aces blog un pic mai interactiv in sensul ca pe langa articolele tale sa raspunzi si la unele postari. De fapt asta e sensul blogului, nu numai de a transmite dar si de a intra in contact cu cititorii. Desigur, doar postarile constructive trebuie sa fie bagate in seama dar nu cred ca nu ai citit si sugestii interesante in afara provocarilor insipide. Ce zici?
Vin si eu cu o propunere. E absolut facultativa in ce priveste luatul in seama. Mi-ar place sa scrii despre efectele globalizarii europene si esecul democratiei. Individul bombardat cu un amalgam de culturi, idei, oferte devine din ce in ce mai pierdut si mai opac. Ai observat cum creste exploziv indiferenta fata de orice? Devenim consumisti indiferenti. Nu mai conteaza de unde primim, pentru ce si cum. Devenim supusii unei asa zise realitati implacabile in care beneficiile trebuie savurate la maxim si atat. Sa traiesti clipa fara sa crezi ca poti face altceva decat sa o consumi. Eu sunt sarac in cuvinte dar tu Liana ai puea sa exprimi ceea ce simtim multi dintre noi mult mai bine. Nu te lasa si tu prada deznadejdii si continua sa scrii. Pe mine ma bucura mereu sa te citesc si imi da speranta ca mai sunt dintre cei ce vor sa aduca o contributie si sa innobileze clipa, oricat de inutil li s-ar parea multora acest lucru.
Noiembrie 26th, 2007 at 1:45 am
D’accord cu Carlos.
Noiembrie 27th, 2007 at 4:39 pm
Liana ,te urmaresc la Realitatea,ti-am citit un articol si in Dilema veche.Estipreferata mea de la Realitatea si postul are suficienti redactori de calibru.Te iubim si te rugam sa ramai cu orientarea de acum ca-ti sade bine.
Din Maramures cu stima si dragoste
Noiembrie 27th, 2007 at 5:17 pm
@Augustin
Declar cu mâna pe inimă ca sunt un “consumist” convins, si ca trăiesc pentru a consuma!
Partea proastă e ca trebuie să produc mai mult decât consum, altfel n-am cum să consum…
Si ca reprezentant plin de zel al societatii de consum, constat cu indiferenta ca pe măsură ce imi creşte nivelul de trai devin tot mai indiferent. Nu mai am sentimentalismul adolescentin izvorât din frustrări si “chestii fizice”; acum de exemplu constat ca devin sentimental doar când am o perioadă mai lungă fără… viata de cuplu
Noiembrie 30th, 2007 at 12:08 pm
Radule, Radutule,
Devii sentimental numai cand ai o perioada mai lunga fara… viata de cuplu.
Nu uita insa ca tot ce are un inceput are si un sfarsit. Cand echipamentul ce te salveaza de frustrări si “chestii fizice” va incepe sa dea rateuri cum ai sa iti mai justifici indiferenta? Oare la o varsta mai respectabila iti vei recapata “sentimentalismul adolescentin”?
In mare nu am decat un lucru sa iti raspund.
Declari cu mana pe inima ca esti un consumist convins si ca traiesti pentru a consuma dar uiti ca intre timp te consumi si pe tine. In zadar ? te intreb.
Noiembrie 30th, 2007 at 3:55 pm
Merita sa mori inainte de a muri, ca sa nu mori atunci cand vei muri.
Decembrie 4th, 2007 at 6:12 pm
Lol!
Pai tu ai impresia ca nu te consumi, au ce?
Ca sa iau o licenta poetica (ca tot si-a dorit mama sa fiu scriitor), pot spune ca (virgula) consum material pentru a-mi hrani spiritul liber. Consumand ma simt implinit, simt ca am o misiune in aceasta lume ingrata, stiu ca viata nu trece fara a-mi implini aceata misiune. :))
Decembrie 4th, 2007 at 6:13 pm
@Mihai Chiorean
neahhh…. trage cat poti de mult si de durata vietii si de ce-ti ofera ea!
Decembrie 6th, 2007 at 3:37 pm
@Radu
Nu am afirmat nici o clipa ca nu ma consum. Dimpotriva! Numai ca fac parte din acei oameni care considera ca au primit si primesc o anumita mostenire cu un scop. Nu vreau sa iti amintesc de povete cunoscute asa ca am sa adaptez un picut. Sa zicem ca cineva iti ofera lucuri de mare pret cu care sa te descurci in viata. Pentru a consuma darurile naturale si de conjunctura cu care ai fost inzestrat trebuie sa lupti sa le valorifici si astfel sa te bucuri de roadele lor. Poti considera ca asta e scopul vietii tale si sa fii multumit cu asta, pana ce resursele se epuizeaza si iti spui ca asta a fost. Mai sunt insa si dintre aceia care vor sa foloseasca ceea ce au pentru a produce mai mult decat le-a fost dat. Spre exemplu poti lucra luna de luna numai ca sa iti consumi intregul salariu pana la urmatoarea plata sau poti folosi o parte din bani pentru a investi, cu riscurile de rigoare, si a produce mai mult decat iti este dat. Asta e valabil si cu viata si calitatile tale personale nu numai cu banii. Poti lupta sa traiesti mai bine tu dar si sa ii faci pe altii sa traiasca mai bine si sa adaugi valoare mediului in care traiesti in afara celei pe care o ai tu insuti. Se numeste “Omul sfinteste locul” si nu are nici o legatura cu castigul personal. E doar pretentia nobila a unora de a sti ca ofera mai mult decat primesc, de a produce mai mult decat consuma si de a consuma cu o eficienta profitabila lumii. Motivul? simpla incadrare dupa parasirea vietii curente in tagma vitei de vie or a iederei, in cea a neghinei sau in cea a graului, in cea a scaietilor sau in cea a pomilor roditori. toate consuma si se consuma aducand aport lumii. Diferentele intre ele sunt insa ceea ce ne diferentiaza existenta.
Foarte curios sunt daca vei face efortul de a intelege ce iti spun.
Decembrie 6th, 2007 at 3:51 pm
Si apropo de cei la a caror parere te raliezi pot spune ca sunt si eu perfect de acord si in consonanta cu:
Ovis
Raskolnikov
Mihai Chiorean - cu observatia ca e absolut adevarat daca mori inainte de a muri nu precum un graunte de nisip ci precum o samanta de mustar ce ingropandu-se naste un pom roditor
Decembrie 6th, 2007 at 5:09 pm
A trage de viata, adica a exista, nu inseamna a si traii.
Decembrie 9th, 2007 at 11:31 pm
Este cert, pe toti ne asteapta un mormant! Clipa nu o stim , e bine ca nu o stim…Ducem dincolo doar 21 de grame…ce suntem si ce daruim in timpul vietii…sau pe ultima suta a ei…trupul nostru pentru viata altora…macar atat sa facem.
Decembrie 11th, 2007 at 1:48 pm
Draga Liana narezi atit de inefabil incit nu se intelege daca erai la volan sau ai sofer,iar chestia cu miini,teasta,portiera din fata este pur si simplu fantasmagorica.
Decembrie 11th, 2007 at 1:49 pm
Never Ha,ha,ha….
Decembrie 11th, 2007 at 9:42 pm
Sunt curios ce ti-a adus mosu’, d-ra Patras. La Elena, stiu… .
Decembrie 12th, 2007 at 12:08 pm
dintr-o data, pielea imi pare neincapatoare iar tesuturile se dilata sub presiunea pana acum necunoscuta a interiorului ce se vrea afara. Maruntaiele vor sa tasneasca, sa se dezica parca de inutilitate cu care sunt tarate ceas dupa ceas, zi dupa zi prin existenta arida in care s-a cufundat persoana-mi. Nu sunt ele de vina, si tocmai de aceea isi aduna fortele inspre revolta, inspre eliberarea din stransoarea existentei parazite. Nu le merit, si nici ele nu isi merita soarta inutilitatii. De aceea… trebuie sa decid azi. Ori a sosit ceasul sa ma avant inspre a trai, ori… sa am demnitatea sa recunosc ca altcineva, undeva le merita cu prisosinta. Nu… nu indemn la suicid, la metode extreme… nu avem dreptul sa luam ce nu am dat. Indemn insa la ratiune si bun-simt. Alegeti azi sa traiti.. dar daca povara existentei vi se va parea prea mare… aveti dramul de umanitate… astfel incat la sfarsitul drumului vostru.. daca va fi cu putinta, altcineva sa poata sa traisca.
P.S. ma las coplesit de randurile scrise cu atata maiestrie.. si cred ca asta e tot ce ne-a mai ramas in lupta impotriva monstrilor care incearca sa devina in noi. de aceea stimez randurile autoarei
Decembrie 12th, 2007 at 5:48 pm
Draga Augustine (observi ca nu am scris Augustin :))),
Afla despre mine ca sunt bine, sanatos; ca iti multumesc pentru efortul de a-mi deschide ochii si timpul consumat pentru a scrie. Mai afla ca nu am facut efortul de a intelege ceea ce ai scris, insa am o justificare pentru asta - nu imi spui nimic nou. Si mai afla ca n-avem nimic in comun si vorbim despre lucruri, stari de fapt si ambitii diferite. Eu de exemplu vreau bani; multi bani, foarte multi bani, obscen de multi bani! Dupa ce o sa-i am o sa descopar probabil ca mi-am atins unicul tel asa ca o sa-mi trebuiasca altul; si atunci o sa vreau (cred) sa fiu sigur ca urmasii (n-am copii, nu vreau acum si nici nu ma vad cu ei, dar never say never) or sa dea noblete si educatie posesiunilor materiale; chestii pe care eu le sacrific acum. In schimb tu vrei sa fii pom nu copac (a-propos, e pleonasm ‘pom roditor’), sa mori grau nu neghina; din punctul meu de vedere astea sunt chestii marunte - nu-mi propun sa fiu util societatii si nu ma compar cu alti oameni, plante sau obiecte (asta ar fi the easy way) ci cu propriile-mi ambitii. Si cand se va face decontul o sa-mi revad “foaia de parcurs” cu checkbox-urile bifate sau nu, in niciun caz daca sunt o samanta de mustar (din care oricum nu creste un pom, ci o tufa - si nici nu da un randament suficient de bun). Dar toate metaforele astea devin deja penibile, hai sa ne oprim aici pentru ca fiecare din noi tot un Zeus va ramane pentru el insusi.
Decembrie 12th, 2007 at 5:51 pm
@sorin
Nu nareaza; daca vroiai sa fii poetic puteai sa zici “dactilografiezi”
.
Decembrie 12th, 2007 at 5:57 pm
@TITI
Ti-ai pus vreodata problema ca chestiile astea (cacofonie intentionata) ar putea fi niste nevoi doar putin mai elevate decat alea primare? (macare, adapost, etc?)
Ca oricat de altruist ti se pare tie ca esti, ele vin din egoism? Ca viata unui om pe care nu l-ai cunoscut niciodata nu inseamna nimic pe langa viata cuiva din familia ta, ori ca o viata umana nu inseamna nimic in imensitatea universului?
Decembrie 12th, 2007 at 6:02 pm
@Mihai Chiorean
Daca tu nu intelegi nimic din ortografie si ortoepie, nu reusesc sa pricep cum ti se pare ca penetrezi lucruri abstracte, sensibile, delicate, experiente personale; si ca le spui altora adevaruri absolute, indiscutabile.
Decembrie 14th, 2007 at 7:18 pm
Stimata Liana Patras, ce mai faceti ?!
Nici politica nu-ti mai place … . Ori, esti bolnavioara ?! Draguta … blondioara !!!
Decembrie 15th, 2007 at 12:48 pm
Deci unitatea de măsură pentru suflet este gramul? Chiar mă întrebam… şi cam cât costă un gram din sufletul vostru… Eu sunt negustorul de vise contra suflet. Cumpăr suflete contra unui vis frumos împlinit… Aştept să mă contactaţi. Dacă doriţi referinţe despre afacerea mea, adresaţi-vă domnului Faust, pardon, domnului dr. Faust sau domnului Adrian Leverkühn, de profesie compozitor.
Decembrie 15th, 2007 at 10:06 pm
Îmi place foarte mult articolul tău! Apreciez oamenii care văd dincolo de aparenţe!
Decembrie 17th, 2007 at 3:46 pm
Sper ca nu ati patit nimic si ca totul e bine. Incep sa imi fac griji pentru ca astept si astept dar nu mai apar postari noi de la dumneavoastra si sincer le duc lipsa. Pe curand.
Decembrie 17th, 2007 at 7:31 pm
O singura experienta la limita vietii mult mai simpla. Am simtit o lovitura puternica in sternocleidomastoidian si s-a rupt filmul.
Inarritu n-am vazut. Sunt prea ocupat cu filmele lu Stallone. Vine Stallone ii bate pe toti si se termina filmul. Super-filme !
Moartea nu ma intereseaza in mod deosebit din doua motive: sunt prea ocupat cu viata si se va petrece fara mine.
Mama imi spune deseori ca n-am suflet, drept care ma simt usurata nu mai duc si povara celor 21 de grame.
Organe nu donez, nu suport gandul ca lumea imi poate supravietui. Dupa mine sa vina potopul !
Decembrie 17th, 2007 at 11:35 pm
Scrieti frumos, n-ar fi rau s-o faceti mai des.
Ma plictisesc pe blogurile realitatii, nu s-a postat mai nimic de aproape o luna. De ce o fi disparut toata lumea ?
Decembrie 18th, 2007 at 1:35 pm
un contract prin care cedezi organele in caz de moarte cerebrala? nu poti schimba ordinea fireasca a lucrurilor. Liana ai semnat contractul?
Decembrie 18th, 2007 at 3:55 pm
Radule tu poate esti un Zeus pentru tine insa eu nu sunt unul pentru mine. Constientizez foarte bine lipsa mea de importanta. Daca esti mai inteligent, ai mai multa fericire, bani, si tot ceea ce iti doresti de pe acea lista unde bifezi lucruri ma bucur pentru tine sincer. Cine stie poate ca valorile tale desi diametral opuse cu ale mele sunt mai reale si mai viabile si chiar nici in cazul asta nu ar fi nici o pierdere. Daca ceea ce crezi tu e adevarat ma bucur ca ai stiut sa fii fericit iar eu unul consider ca viata ar insemna oricum prea putin de a obtine lucruri ce pentru mine nu au atat de multa valoare. Decat asa mai bine deloc din partea mea asa ca indiferent de realitate eu nu am nimic de pierdut. Am doar 21 de grame ce conteaza pentru mine si care pot fi totul sau nimic. As putea sa incerc sa iti combat cu argumente afirmatiile aratand de exemplu de ce pentru mine un pom nu e automat roditor dar nu ar conta. Suntem prea diferiti pentru asta. Acum insa,iti doresc din toata inima, de sarbatori incepand, sa fii cu adevarat fericit indiferent ce ar determina asta! Chiar sper sa fii fericit. Multumesc