Blogul Lianei Patras

Mai sunt câteva zile până la alegeri şi ar fi trebuit să ne găsim în plină campanie electorală. Dacă judecăm după absenţa regulamentară a politicienilor de pe ecranele televizoarelor, dar mai ales neregulamentară a aleşilor din plen, aş zice că suntem, mai degrabă, în vacanţă. Europarlamentarele ar fi trebuit să aibă o miză importantă pentru partide. Nu pentru că ar fi demonstrat responsabilizarea subită a clasei politice în faţa examenului european, ci pentru că ar fi fost un test relevant înaintea alegerilor locale şi generale ce vor urma. Campania însă nu există pentru că lipseşte, de fapt, competiţia.

Marii adversari de altă dată, măcinaţi de probleme interne, s-au dovedit incapabili să-şi întocmească strategii adevărate şi nici chef n-au avut să investească prea mult în imaginea unor oameni care, oricum, vor pleca şi nu vor fi de folos partidelor în bătălia internă. Unica strategie a fost aceea de a împinge locomotive. Din păcate, ele nu reprezintă şi adevăraţi lideri politici care să tragă partidele după ei. Cum să chemi jumătate din electorat, care e rural, să voteze Renate Weber? Cu toată admiraţia pentru domnia sa, dar la ţară te râd şi curcile. Frunzăverde poate fi oricine, dar în mod special, Traian Băsescu. Deci, la PD, chiar nu contează cine e cap de listă. Contează însă că Theodor Stolojan îşi testează pentru prima dată cu adevărat forţa în faţa electoratului, după retragerea de acum trei ani. Presupunând doar că PLD trece pragul, e iluzoriu să ni-l imaginăm, totuşi, pe fostul premier stând cuminţel în băncile funcţionăreşti de la Strasbourg. Precum alţi lideri ce s-au proţăpit în fruntea listelor doar ca să facă vizibile partide fantomă, va fi lovit subit de probleme personale şi va fi lăsat la vatră. În tot dezinteresul general faţă de campania electorală, singurul candidat vizibil, care-a generat polemici cu adevărat europene, pare să fie domnul Mailat. Numai că acest candidat comunitar în loc să ne integreze, ne-a dezintegrat. Rău de tot.

S-a spus ca are câteva elemente bune această campanie, printre care faptul că promovează tineri. Am văzut, într-adevăr, mai mulţi tineri decât într-o campanie obişnuită, i-am putut analiza individual; buni vorbitori de engleză, franceză, germană, frumoşi, inteligenţi, carismatici, dar trişti prin crisparea cu care interpretau discursuri găunoase. Dezamăgitori prin mesajele patriotarde pe care ni le recitau ca nişte şoimi ai patriei ambiţioşi la Cântarea României. Aceşti tineri care nu au discurs politic pentru că nu au experienţă, în loc să vorbească simplu, onest, din propria conştiinţă despre intenţiile lor de bună-credinţă, au devenit interpreţii unor nimicuri scrobite în laboratoarele de comunicare ale partidelor. Marea lor dramă, şi a noastră, de fapt, este că ei şad frustraţi în umbra mogulilor de partid şi de stat, fiind împinşi în faţă doar la concursuri de cultură generală, deşi partidul le-a rezervat locuri în veci neeligibile. Ceea ce ne demonstrează cât de parşiv rămâne votul pe listă şi de ce e nevoie de referendum pe uninominal.

Altfel, am fi putut organiza alegeri şi fără campanie. Sau, ca să fie mai puţin costisitor, am fi putut face un sondaj pe bune, urmând să-l validăm drept rezultat electoral. Şi n-ar fi fost o exagerare, de vreme ce pe mulţi îi interesează mai degrabă să nu fie validat referendumul lui Băsescu, decât să treacă ei pragul electoral. Pentru unii ar fi o realizare epocală să intre în Parlamentul European, deşi n-ar ajunge singuri niciodată în Parlamentul României, dar fiţi siguri că încă de-acum îşi pregătesc discursurile în care vor vorbi nu despre înfrângerea lor, ci despre problemele lui Traian Băsescu.

În interviul de la Realitatea TV, preşedintele făcea referire la o campanie altfel. M-am tot frământat ce vrea să zică, de vreme ce până acum n-am sesizat elemente ale unei campanii adevărate. Intuiesc însă intenţia lansării unei strategii pe ultima sută de metri, în ziua votării, care să mobilizeze românii în număr cât mai mare la urne. Prin sms-uri, de pildă, marca Felix Tătaru.

Aşa că, în timp ce rudele lui Romulus vor părăsi Italia pentru a-i face o vizită lui Picasso în Spania, noi vom rămâne la telefonul vechilor refrene: De când cu Tăriceanu, în Congo aş pleca, dar stau la referendum, să pun ştampila DA. Sau, după preferinţe… Burkina Faso, Papua Noua Guinee…