Archive for the 'Uncategorized' Category

Cod roşu (Iliescu), portocaliu (Băsescu) sau verde (Becali)?

Miercuri, Iulie 25th, 2007

cod-rosu.jpgÎn zadar a fost ridicat codul roşu, respectiv codul portocaliu, de ANM, pentru că România nu a scăpat de fapt de niciuna dintre culori. Într-adevăr, din 2004, din punct de vedere politic stăm într-o alternanţă cod portocaliu-cod roşu. Îi mulţumim domnului Vasile Georgescu din Buzău pentru comentariul său, care a sugerat această analogie inspirată:

După 2004 când am luat “ţeapă” suntem în cod “portocaliu”. Degeaba se zbat PSD şi “răzgândeanu” că nu mai scăpăm uşor de codul portocaliu al d-lui Basescu. Să nu trecem în cod “rosu”.

Iliescu a ieşit astăzi la atac cu forţe atât de proaspete încât a părut că cele 44 de grade i-au priit… De! Cod roşu la cod roşu trage… Am apreciat în schimb diplomaţia lui Băsescu, care a lăsat Administraţia Prezidenţială să gestioneze scandalul. Rar se întâmplă ca Băsescu să se abţină chiar aşa. Este posibil ca în spatele abţinerii sale să se ascundă şi altceva…Poate nu îşi prinde mintea sau poate îi era prea cald.

În orice caz, dacă vin ecologiştii la putere o sa avem în sfârşit cod verde…Becali ştie de ce!
Adriana Ţăruş

Ce fac românii vara? Consumă electricitate ca la -3 grade

Vineri, Iulie 20th, 2007

aparate-de-aer-condtionat.jpg
Degeaba susţinea odinioară Traian Băsescu că iarna nu-i ca vara şi deci, implicit, nici vara ca iarna! Nimic mai greşit, domnule Băsescu! Se pare că la consumul de energie electrică, vara este, într-adevăr, ca iarna pentru români. În acest an este pentru prima dată când consumul de energie din timpul verii este egal cu cel din timpul iernii.

Ce a determinat un consum de 8000 de megawaţi pe zi, adică cu 3000 mai mare decât în mod uzual? Aparatele de aer condiţionat şi ventilatoarele, pe care românii sunt nevoiţi să le folosească la temperaturi ce ajung în oraş chiar şi la 50 de grade. Mi se pare hilar şi culmea ironiei că pe căldurile acestea odioase, consumul electric este exact ca pe un ger de -3 grade.

Iarna, vară, iarnă… Ce mai contează?! Suferim de ger, suferim de caniculă. Şi aşa, niciun anotimp nu e destul de bun pentru romîni. Poate că ar trebui să inventăm noi unul, special pentru ţărişoara noastră, “croit” pentru populaţia României. Poate atunci, în sfârşit, nu ne vor lua prin surpindere nici ninsorile, nici gerul, nici canicula şi nici seceta. Dumnezeu vă-mbucure!!

Adriana Ţăruş

Ce notă îi daţi lui Băsescu?

Joi, Iulie 19th, 2007

beseranjet.jpgLa “Un ceai cu aromă democrată “, unde s-a întâlnit cu tinerii democraţi, primul om al statului a fost rugat să se autoevalueze. Aşa cum ne-a obişnuit, şeful statului nu a fost nici modest, nici reţinut. Însoţit de “hăhăitul” de neconfundat, Băsescu şi-a acordat senin un 10 mare cât el. Mă mir că nu a adăugat şi felicitări. Explicaţia sa a fost justă: dacă şi-ar fi acordat notă mai mică ar fi ajuns subiect de televiziune. Ei bine, domnule Băsescu, cred că eraţi foarte conştient că orice răspuns aţi fi dat, tot ajungeaţi în gura presei. Băsescu a mai rostit şi o altă înţelepciune în seara în care a fost faţă în faţă cu tinerii membri PD. Preşedintele consideră că “în politică nu poţi fi corigent. Fie treci, fie rămâi repetent, iar asta decide electoratul”.

Văzând că preşedintele se autoevaluează cu atâta nonşalanţă, m-am gândit la nota pe care i-aş da-o eu, un simplu cetăţean. În general variez între două extreme, preşedintele nu reuşeşte să mă menţină pe un trend constant în legătură cu părerea mea despre el. Şi când se mai apucă să folosească în mod gratuit cuvinte ca “hahaleră”, preluate de la “înalţi înţelepţi”, parcă nu îmi vine să îi dau 10…

Eu nu mă încumet să dau notă preşedintelui. Altcineva?

Adriana Ţăruş

Băsescu a condamnat învăţământul!

Joi, Iulie 12th, 2007

Iată că, după modelul “să ne privim în faţă trecutul, să-l condamnăm şi să mergem mai departe”, preşedintele Traian Băsescu a făcut o comisie şi a pus diagnosticul sistemului educaţional: inechitabil, ineficient şi irelevant. Elevii noştri geniali care câştigă olimpiade internaţionale nu ne mai ţin de cald şi trebuie să ne doară şi de copiii de la ţară, dar nu numai, care nu beneficiază de învăţământ de calitate. Punct şi de la capăt, spune şeful statului.

Aşteptăm cu nerăbdare condamnarea spitalelor insalubre, a dosarelor nesoluţionate, a pensiilor şi salariilor sau a poluării mediului. Doar de s-ar face primăvară cu o condamnare.

Roxana Bucată 

Dumnezeu e de vină

Miercuri, Iulie 11th, 2007

dumnezeu.jpgRomânii nu îşi asumă responsabilitate pentru nimic - asta e bine ştiut! Dar parcă nimeni nu a mers atât de departe încât să-l dea în judecată pe Dumnezeu pentru faptul că nu a respectat aşa-zisul contract semnat la Botez. Cazul deţinutului care L-a dat în judecată pe Cel de Sus exprimă cel mai bine mentalitatea românească. Nu ne asumăm faptele pe care le comitem! La Botez semnăm un contract cu Dumnezeu şi din acel moment este de datoria Lui să ne menţină pe calea ce bună. Adică, practic, singura perioadă în care am fi vurnerabili şi, respectiv, singura perioadă în care am putea fi traşi la răspundere pentru acţiunile noastre este între momentul în care ieşim din pântecul matern şi momentul în care ne botezăm. În rest, Dumnezeu cu mila! Şi dacă ajungem vai -de-capul-nostru, atunci nu avem decât să îl dăm pe Dumnezeu în judecată şi să cerem socoteală. Păi nene, ce faci, dormi? Parcă aveam şi noi o înţelegere semnată, nu??

Lucrul care mă miră este că autorităţile române au luat respectiva plângere în serios. Şi nu numai că au luat-o în serios, dar au şi dat un verdict, demn de toată lauda: N.U.P pentru Cel de Sus pentru că nu are…DOMICILIU!!!! La cozile care sunt la judecătorii şi la chestiunile serioase pe care le au de rezolvat oamenii legii, NUP-ul pentru Dumnezeu era cu siguranţă o prioritate!

Dar vorbind despre Rai, Iad şi Dumnezeu mai bine mai adaug un banc trimis de o cititoare fidelă, decât să comentez absurditatea acestei ştiri:

Regina Elisabeta a II-a, George W. Bush si Traian Basescu mor si ajung in Iad. La un moment dat, Elisabeta:
- Mi-e dor de Anglia ! Vreau sa sun in Anglia sa vad ce face toata lumea acolo.
Suna regina, vorbeste cam 5 minute si apoi il intreaba pe Diavol:
-Cat iti datorez pentru convorbirea asta?
-5 milioane $.
Scoate regina un cec de 5 milioane $ si se duce la locul ei… Dupa cateva momente, Bush, foarte gelos, tzipa:
-E randul meu! Vreau sa sun si eu sa vad ce se intampla in Statele Unite, ce face toata lumea acolo!
Suna Bush, vorbeste cam 10 minute, dupa care catre Diavol:
-Cat iti datorez pentru convorbirea asta?
-10 milioane $.
Bush, cu o privire taioasa, scoate un cec de 10 milioane de $ si se duce la locul lui…
Vazand acestea, Basescu, si mai gelos, incepe sa tzipe:
-Vreau sa sun in Romania , sa vad ce face toata lumea acolo! Vreau sa vorbesc cu ministrii, cu deputatii, vreau sa vorbesc cu toata lumea!
Suna Basescu in Romania, sta la telefon vreo 2 ore, vorbeste cu toate neamurile, cu toti prietenii, cu toti deputatii si ministrii… Dupa ce termina de vorbit, se pregateste sa-i plateasca Diavolului:
-Scuze, am stat cam mult… Cat iti datorez?
-Un dolar…
-Poftim?!?!? Doar un amarat de dolar??
-Pai, da… Ca daca suni dintr-un Iad in alt Iad, e convorbire locala…

Adriana Ţăruş

Vedetelor le stă bine în verde!

Vineri, Iulie 6th, 2007

julia.jpgVedetelor le stă bine în verde! Iar verdele este cea mai trendy culoare a momentului. Vorba americanului: “green is the new black”. Nu este vorba despre orice verde însă, ci de verdele ecologiştilor. Celebrităţi ca Pamela Anderson, Al Gore, Pink, prinţul Charles, Cameron Diaz şi JuliaRoberts au ales să fie eco-friendly în cele mai neobişnuite moduri. Alfă cum…VEZI VIDEO. - O producţie realitatea.net

Adriana Ţăruş

Traian Jose Băsescu şi Bogdan Fernando Olteanu – în ultima producţie „322 de parlamentarios şi un presidente”

Miercuri, Iulie 4th, 2007

Iată că disputa politică are valenţe artistice care pot fi transpuse pe micul ecran pentru a ajunge şi la o bucată de target puţin atinsă până acum de această gâlceavă cu iz de polemică politică. Dacă pensionarii au fost câştigaţi deja, politicienii s-au gândit la o originală abordare pentru gospodinele cu aplecare spre poveştile siropoase cu final previzibil. Aşadar, din episodul anterior, deşi e cumva inutil să mai povestim întrucât la o telenovelă te prinzi ce s-a întâmplat şi dacă te uiţi numai de la episodul 1054 încolo, Traian Jose Băsescu l-a făcut pe Bogdan Fernando Olteanu bandido şi l-a băgat în camarilla lui Viorel Joaquin Hrebenciuc. În replică, el ahijado de Călin Pedro Tăriceanu i-a zis lu’ Traian Jose Băsescu, tăios, că suferă de l’obsesion de persecucion şi că vede numai enemigos în jurul lui.

Nu pierdeţi următorul episod, în fiecare zi de când se crapă de ziuă până noaptea târziu, inclusiv în weekend-uri, de sărbătorile naţionale şi religioase, pe durata vacanţelor şi în timpul liber, numai pe România Tv, cu transmisiuni speciale pe Bruxelles Tv.

Roxana Bucată

BMW-urile şi pensiile – must have-urile sezonului

Marți, Iulie 3rd, 2007

Există o modă în orice! Trendul este patul lui Procust care ne urcă în top sau ne aruncă în dizgraţie. Iată că şi în domeniul fărădelegii s-a schimbat curentul. Nu se mai fură orice, că nu e „la modă”. Daciile au căzut pe locul 3. Noul no. 1 este maşina nemţească. BMW-urile şi Volkswagen-urile sunt new entry-urile. La coada clasamentului, dar în urcare, se află Fiat-urile şi Peugeot-urile.

A apărut un nou trend şi în domeniul lingvisticii. „Sustenabil” e cuvântul cel mai la modă. Dacă nu eşti sustenabil, nu exişti! No. 1, din acest punct de vedere, sunt pensiile. Mai sustenabile ca niciodată.

Roxana Bucată

Naţiunea cu noţiunea de moţiune

Joi, Iunie 28th, 2007

parlament2.jpgSuntem naţiunea cu politicienii care se pare că adoră NOŢIUNEA de moţiune. Când vine însă vorba de punerea în aplicare a acestei noţiuni, politicienii noştri nu mai excelează. Aici e problema lor: ştiu să opereze cu noţiunea de moţiune, cunosc însemnătatea ei generală, sensul, dar când vine vorba să pună mecanisme în mişcare pentru a realiza ceva efectiv, lucrurile se blochează! După scandalul cu moţiunea de cenzură a PD, care a fost depusă, retrasă şi din nou depusă, iată că nici cu moţiunile simple lucrurile nu sunt mai… simple.
Moţiunea este lucru complicat, bat-o vina! După ce o redactezi, trebuie să strângi semnături, să o depui, să mergi în Parlament, să o dezbaţi şi să o votezi. Ca să nu mai vorbim că, după ce este votată, recomandările din moţiune devin obligatorii pentru guvern şi lucrurile chiar trebuie să se pună în mişcare.

Odiseea parlamentarilor cu cele patru moţiuni pe care le aveau pe cap a început de luni. Atunci au reuşit, târziu în noapte, cu greu, să respingă moţiunea PD pe Sănătate. Agricultura a fost amânată pe a doua zi, că deh, erau prea obosiţi. Marţi însă, moţiunea pe Agricultură a fost scoasă de pe ordinea de zi pentru că ar fi fost neconstituţională. Buuun! Moţiunile PSD au avut şi ele un itinerar complicat. Mai întâi Geoană a trebuit să roşească văzând că nu are parlamentari ascultători. Moţiunile PSD au fost amânate din lipsă de cvorum. Geoană a făcut mustrări aspre şi i-a ameninţat cu excludrea pe chiulangii. Iată că astăzi s-a reuşit, aşa, la final de sesiune parlamentară, motivaţi de faptul că vine vacanţa, să se voteze moţiunea pe Agricultură şi să se respingă cea pe Sănătate.

Vacanţă plăcută, domnilor Parlamentari! Aţi făcut treabă bună!!

Adriana Ţăruş

Avancronica unei calificări la liceu

Duminică, Iunie 24th, 2007

teste1.jpgAzi se afişează rezultatele testelor naţionale. Mare circ naţional ce va urma. Părinţii vor da vina pe profesori, elevii pe sistem şi ministrul pe fostul ministru. Am auzit, zilele trecute, un elev care s-a “scuzat” anticipat pentru “reuşita” sa, invocând fatalitatea: “Suntem la mâna unei trageri la sorţi. N-avem nicio şansă!”

Sistemul nostru controversat de învăţământ seamănă cu naţionala de fotbal. Întotdeauna dacă ne calificăm (respectiv, dacă promovarea este satisfăcătoare) am avut noroc, iar dacă rămânem acasă (respectiv, dacă se pică pe capete) ne-a furat arbitru.

Roxana Bucată