Se taie copaci în sectorul 3
Astăzi de dimineaţă m-am trezit din cauza zgomotului unei drujbe. Am fost un pic nedumerită, deoarece ştiam că încă săptămâna trecută s-a făcut toaletarea copacilor de lângă blocul meu. Ei bine, azi s-a trecut la tăierea copacilor dintre blocul meu şi cel vecin. Chiar dacă spaţiul verde dintre cele două imobile nu e mare şi, oricum, doar atâta aveam, căci în jur sunt numai blocuri, Primăria sectorului 3 a decis să taie copacii de aici şi să facă o parcare. “Aşa a decis primarul şi noi aşa facem. Sunaţi-l pe primar şi vorbiţi cu el! Spuneţi-i adimistratorului de bloc să meargă la primărie să ceară să vă facă un parc. “, mi-a răspuns şeful echipei care conducea lucrările când m-am dus să îl întreb ce se întâmplă şi de ce noi suntem văduviţi chiar şi de oaza asta de verdeaţă. A decis şefu şi oamenii asta fac. Ca jurnalist îl pot suna pe primar, însă nu poate face asta orice cetăţean al sectorului 3 atunci când are o problemă. Sigur, lucrătorul de la primărie îşi bătea joc de mine deşi e plătit şi din banii plătiţi de mine ca impozit.
Nu înţeleg de ce a decis primarul Negoiţă să facă parcare între două blocuri. Oare chiar e bine să stăm noi cu maşinile sub fereastră? Oare e bine să faci o parcare între două blocuri atât de apropiate? Oare se merită să tai copacii chiar dacă noi rămânem cu foarte puţin spaţiu verde? Oare într-o bună zi chiar ne vom trezi dimineaţa invadaţi de betoane? Acestea au fost întrebările pe care mi le-am pus azi de dimineaţă când m-am trezit. Iar după ce am vorbit cu şeful echipei care mi-a spus că “primarul” a decis tăierea copacilor şi amenajarea parcării, m-am întrebat şi dacă nu cumva ceea ce e decis edilul sectorului 3 este exces de zel. Vine campania electorală şi ar da bine să spună că a rezolvat şi problema parcărilor.
Prin urmare, am deschis siteul primăriei de sector şi am scris două mailuri la departamentul de urbanism şi un altul la serviciul de sesizări. Apoi am sunat şi la dispecerat şi am făcut o reclamaţie care a fost înregistrată. Am vorbit şi cu preşedinta asociaţiei noastre de locatari să intervină pentru ca lucrătorii primăriei să nu mai taie copacii. Din păcate, cât timp am făcut eu toate astea copacii au fost tăiaţi. Răul a fost făcut!!!! Au fost puse bordurile, iar mâine va fi turnat asfaltul. Gata, vom fi invadaţi de betoane!
Sigur, trebuie să recunosc că în sectorul 3 s-au făcut multe lucruri bune, dar mi-aş dori să se păstreze spaţiile verzi. Asta ca să nu se zică că sunt cârcotaşă. Ataşez şi câteva fotografii ca să fie totul mai clar.
Raluca Şeinoiu


Aprilie 3rd, 2008 at 12:28 pm
atata vreme cat bordurile si betoanele ajuta la ingrosarea unor portofele sau conturi, ce importanta are ca vara, in loc sa deschizi un geam si sa auzi fosnetul frunzelor din copaci, o sa ascultam alarmele masinilor si o sa fim poluati de gazele de esapament. sa-i lasam pe edilii nostri sa se laude ca au gasit solutii pt numarul mic de locuri de parcare. doar trebuie sa “mananca” si ei ceva, nu?
Sanatate…ca o sa avem nevoie de ea!