De ce văd DALLASUL a treia oară?

Când a rulat la noi prima dată, la sfârşit de ani 70 - început de 80, mă miram cum de încap trei Sue Ellene în acelaşi timp pe ecran, atunci când trei poze cu ea o anunţau pe generic, şi mă mai miram cum de cei din serial nu ştiau ce îi aşteaptă în episodul următor, dacă pe noi ne anunţau ” necst in dalas…”. Ce, ei nu puteau să se uite ?

În urmă cu vreo 15 ani, vedeam a doua oară serialul. Eram la liceu. Bobby tot bun era, J.R. tot rânjit şi rău, Miss Ellie tot mică şi sfătoasă, ca şi prima dată. La a doua vizionare, Dallasul era pauza de respiro de sâmbătă seara, după ce toată săptămâna vedeam minerii şi primele crize politice. Cristina Ţopescu pronunţa cu accent de Texas numele personajelor şi acum le vedeam color - deja se schimbase ceva !

Programat la Romantica pentru a treia oară în viaţa mea, mă gândesc ce nostalgii or să mă apuce la revederea de N ani cu aia mică şi blondă cu bucle săltăreţe … sau cu Pamela care mie îmi e antipatică, pentru că e prea dulce ! O să îmi amintesc: aaaa, păi când am văzut episodul ăsta eram la…, cu… şi la replica asta tocmai mi se întâmplase… şi când a apărut personajul ăsta, tocmai ce aflasem că….

Am crescut cu Dallas. Erau eroii noştri de bârfă, erau VIP-urile noastre înainte de tabloide, erau maşinile şi fustele americane, era prima engleză învăţată de la televizor.

De ce vreau să revăd Dallasul ? Da, mi-e dor de vacanţa din liceu când ne adunam cu ochii pe ceas să vedem “un nou episod din serialul dvs. preferat”. Dar şi pentru că…ah, mi-e ruşine… nu mai ştiu cine l-a împuşcat pe Jere !!!!

 Mădălina Ionescu

6 Responses to “De ce văd DALLASUL a treia oară?”

  1. nicky Says:

    Pai din cate imi amintesc, Jereul a fost impuscat de cumnata lui , parca Cateria o chema =)))….oricum la faza cu nostalgia iti dau dreptate..ca deh..suntem de varste asemanatoare….Oooo, ce vremuri..

  2. nicky Says:

    *katherine..am vrut sa spun…oups..I did it again…

  3. Ierdan Says:

    O data la 15 ani,este o frecventa foarte mica de repetare,a unui film care si-a trait traiul.Sa ne rugam,sa nu creasca frecventa,ca l-am putea vedea la 3 ani odata,fiindca presupun ca are vreo 150 de episoade.

  4. Horea T Says:

    Dallasul la TV e ca ciclul la elefant vine incet, sigur, …si are si restul asemanarilor :-)))

    www.casatimis.blog.com

  5. Je Says:

    Si eu tot pe segmentul asta de varsta sint:)) si da, asa, de nostalgie si de amintirea acelor vremuri ma voi uita din nou

  6. Ion Icarus Says:

    E foarte bine sa revedem Dallasul ! Cum a inceput JR-ul afacerile de petrolist ca sa ne dam seama de comparatia cu DP-ul nostru , petrolistul roman Dinu Patriciu . In cati ani a reusit JR-ul fata de DP sa acumuleze petrodolari . Dar daca al nostru a reusit intr-un timp mai scurt sa stranga mai multi bani decat JR ? Atunci e ceva putred pentru ca texanul JR avea o experienta de cateva generatii in petrol , pe cand romanul DP a facut ceva arhitectura pe la beduini , zice el , de unde a strans ceva dolari , pe care Ceausescu cica i-a lasat sa si-i stranga fiindu-i mila de el , in timp ce pe Stefanescu l-a impuscat pentru o suma mult mai mica decat avea Patriciu . Cu acesti dolarei a cumparat rafinarii la pret de SH si acum ne-am trezit ca averea petrolistului DP este mai mare decat Bush Oil . Cred ca vor invata si americanii cum se fac afaceri cu petrol de la romanul nostru !

Leave a Reply