Chiar atât dezinteres pentru ce au făcut preoţii?!

victor-ponta.jpgAstăzi, la o emisiune în direct la Realitatea Tv, Victor Ponta a afirmat că pe dumnealui nu îl interesează ce au făcut preoţii înainte de Revoluţie, dacă au colaborat sau nu cu Securitatea. Eu aş vrea să afirm contrariul, pe mine mă interesează enorm. Din punctul meu de vedere, un preot este o autoritate morală, că de aia mă duc şi îi spun: “Sărumâna, părinte!” şi de aia îi pup mâna după ce mă miruieşte sau mă împărtăşeşte. Chiar îmi e greu de crezut că domnul Ponta e chiar atât de dezinteresat sau doar încearcă să salveze aparenţele că partidul său cât a fost la putere (şi, Slavă Domnului, a fost o bună bucată de vreme!) nu a făcut această curăţenie morală la timp ce trebuia făcută prin publicarea dosarelor Securităţii după Revoluţie.

Chiar mi-aş dori ca toate acele dosare să fie publicate pe internet şi să avem noi, cetăţenii, posibilitatea să judecăm cine ce a făcut. Sunt de acord cu ce a spus Mircea Dinescu astăzi pe scările de la CNSAS despre înalţii prelaţi dintre care se va alege viitorul patriarh. Sunt de părere că noi chiar trebuie să ştim ce au făcut preoţii. De ce nu? Nu am trăit aceleaşi vremuri? Sau acum unii sunt mai egali decât alţii?

Raluca Şeinoiu

25 Responses to “Chiar atât dezinteres pentru ce au făcut preoţii?!”

  1. mircea Says:

    Corect ar fi sa nu mai amestecati atat Biserica cu politica. Iar referitor la comentariul ieftin de mai sus…stii, ne-am cam saturat de parerile “avizate” ale unora care nu sunt crestini (ortodocsi) decat cu numele…Chiar as vrea sa te intreb daca ai intr-adevar o viata liturgica adevarata, te spovedesti si impartasesti regulat? Lasa comentariile de genul asta pe seama unor ortodocsi practicanti, nu a unora care duminica dimineata in loc sa mearga la Sf. Liturghie se trezesc la pranz dupa o noapte agitata prin cine stie ce cluburi…

  2. Echipa Site Says:

    Stimate domn, as vrea sa va asigur ca nu fac parte din categoria celor care se trezesc dimineata duminica dupa o noapte agitata. Marturisesc ca nu ma duc la biserica in fiecare duminica, nu sunt o practicanta atat de constiincioasa, insa imi doresc ca atunci cand ma duc sa nu ma confesez unui preot a carui mana a scris note informative la Securitate. De aceea am scris aceste randuri. Si nici nu imi doresc sa amesctec politica cu biserica, insa inevitabil unii au facut-o si as vrea sa stiu cine. Nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb oare despre ce probleme importante de stat dadea note informative Sfintia Sa Teodosie Tomitanul? Chiar sa vrea sa stiu cum a imbinat Sfintia Sa probleme importante de stat cu misiunea sa in biserica. Raluca Seinoiu

  3. Vio Says:

    Nu inteleg de ce atata incrancenare . La ce ne foloseste sa stim ce au facut preotii altadata . Ei au un singur judecator ca si noi dealtfel .
    Recunosc ca nu sunt unul din cei ce fregventeaza biserica in mod regulat .
    Dar nu o sa uit toata viata noaptea de inviere de anul acesta cand am ajuns in biserica Patriarhiei . Pe langa faptul ca erau nesperat de putini enoriasi in curtea bisericii am intrat si eu ca orce cresitn sa ma rog la cele sfinte in biserica iar in loc de preot ce credeti ca mi-a fost dat sa vad ?
    Un politist in uniforma probabil insarcinat sa pazeasca biserica care in loc sa stea si sa-si vada de treaba lui misuna in fata altarului de parca el era Dumnezeu . Eu inteleg ca aceste locuri trebuiesc pazite cu strasnicie dar asta nu inseamna sa sfidam bietul om care vine in biserica sa se roage .
    Nu stiu prea multe lucruri de colaborarea preotilor cu securitatea .
    In schinb de un lucru sunt sigur cei care au facut asta nu au ce sa caute in biserica .Iar inaltele fete bisericesit care au ca insarcinare sa pazeasca valorile credintei ortodoxe ar trebui sa stie ca acesti preoti nu mai au dreptul moral sa poarte haina de preot . Prin tacerea lor suspecta legata de acest subiect nu fac alceva decat sa dea de inteles ca fac parte din aceeasi categorie sau subsciu si sunt solidari cu cei care au bagat oameni nevinovati in puscarii .
    Nu Mircea Dinescu trebuie sa fac curatenie in curtea bisericii ci cei ce se ocupa de conducerea acesteia .
    In final vreu sa reamintesc o fraza celebra “Secolul 21 va fi un secol crestin sa nu va fi deloc ”
    Ce crestin este ala care face politie politica ?

  4. Jaguar Says:

    Buey nea Poanta, la faza asta esti cel mai retard om de pe pamant ! te stiam mai putin dar acu a pus capac declaratia ta. cum poti sa zici asa ceva? Comunistule, acoperi pe alti comunisti? Vorbesti ca un comunist si comentezi despre niste lucruri, fapte de care nu esti legat. dar daca ai fi un amarat de absolvent de teologie care se duce sa isi aleaga o parohie si aia ii cer bani, cum ar fi? COMUNISTULE !!!!!

  5. cristi iosif Says:

    si nebunia i-a cuprins pe toti… au stat decenii la rand cu capul in pamant, nu le-a pasat de ce se intampla in jurul lor, nu le-a pasat cand Dinescu si-a varsat sangele ca sa apuce mosia de pe malul Dunarii, nu i-a interesat ca Stelin Tanase facea spume la gura ca activist cultural, ca Plesu scria epistole pline de credinta Tovarasului, ca Liceanu era un mandru comunist la locul de munca, acum toti au devenit mari judecatori, intransigenti, plini de venin, gata sa sacrifice pe ceilalti, numai ca adevarul lor sa triumfe. neam mai nenorocit, nici ca exista

  6. Nardy Says:

    Varsta nu imi ingaduieste sa stiu cum a fost pe timpul comunismului sau sa am anumite experiente cu securitatea insa mama mea a avut parte de astea si a trait experiente din acestea.
    Eu stau si ma intreb la ce bun este dezgropatul trecutului la atatea persoane care pur si simplu au fost obligate si santajate ca sa colaboreze cu securitatea fiindca daca nu o faceau ajungeau undeva printr-o inchisoare sau mai rau isi pierdeau viata. Ceea ce au facut este TRECUT si au fost obligati, toti, de la oameni de rand, studenti (ca si mama mea atunci) pana la preoti.
    E drept ca preotii au un “juramnt moral” prin care nu au voie sa divulge informatii despre vietiile personale ale oameniilor care vin la slujbele lor dar cand ti se pune un pistol in fata sau esti amenintat ca toata familia ta va fi bagata in inchisoare sau omaorata… tu ce ai face? E clar ca le vei da informatii caci viata ta sau a celor dragi tie este in joc.

    Iar toata harababura asta de acum cu alegerea unui nou cap al bisericii ortodoxe romane si cu toate acuzatiile si trecuturile care se dezgroapa fac numai sa arate ceea ce noi stim de mult: multi preoti care au fosti condusi initial de Sfantul Duh in al sluji pe Dumnezeu au cazut prada “iubirii de bani” si au suflete corupte. Si asta nu e doar la nivel de preoti e la nivel de instituite, pe care ei i-au patat numele si nu mai este demna de a se numi BISERICA. Caci Biserica pe care a infiint-o Isus Christos nu a fost niciodata o cladire sau o institutie caruia esti obligat sa-i dai bani fiindca faci parte din ea. Biserica este alcatuita din adevaratii credinciosi in Dumnezeu si in Fiul Lui a carui iubire pentru noi este asa de mare incat El insusi a venit pe Pamant si si-a dat viata pentru noi toti si pacatele noastre. Lui trebuie sa ne inchinam si sa-i “pupam mana” si sa ne recunoastem greselile caci El e singurul care ne poate ierta pacatele. Lui trebuie sa-i multumi pentru viata care o avem.
    Iar pe cei care au gresit, sau au cazut prada vreunui pacat si sau indepartat de Dumnezeu fara sa isi dea seama, fiind orbiti de miniciunile acestei lumi rupte de realitate, nu noi suntem cei care au autoritatea de ai judeca. Dumnezeu ii va judeca, noi (cei cu o credinta puternica in Dumnezeu) avem doar puterea de ai influenta spre calea cea dreapta si de ai aduce mai aproape de Dumnezeu fiindca Dumnezeu este foarte personal si vrea o relatie personala cu fiecare dintre noi.

    Ce a fost, a fost si nu cred ca exista vre-un preot inainte de ‘89 care sa nu fi colaborat cu securitatea fiindca aceasta institutie era o foarte buna sursa de informatii, cu toate ca pe o parte au incercat sa o dezmembreze si sa o asupreasca.

  7. alpha Says:

    ideea ca preotii nu ar trebui sa fie cercetati e una cel putin aberanta.pretentiile unora de a fi “practicanti”si ca atare singurii cu drept de a judeca sau dorinta “preasfintilor” de a nu fi judecati decat de propriile foruri seamana pana la identificare cu celebra fraza:”raspund doar in fata marii adunari nationale tovarasi”.NOI crestinii de pe strada suntem Marea Adunare Nationala!Noi avem dreptul sa stim cine se erijeaza in lideri spirituali si de opinie si cine conduce o institutie care e pe primul loc la credibilitate!Suntem satui de fosti comunisti si securisti care vor sa ne conduca in continuare.50 de ani au fost de ajuns!Romania asteapta inca MAREA CURATENIE!

  8. Augustin Says:

    Stimata Raluca Seinoiu,
    Sunt de aceeasi parere. Mai observ un lucru. Se pare ca ce se spunea de vremea comunistilor: ca unul din doi oameni era turnator devine in ultima vreme dureros de vizibil. Nu mai sunt asa multi securisti si turnatori dar printre noi sunt inca mult prea multi. Mai ales fata de alte tari aici conducem . Ii vedem cum sustin ca sunt buni crestini si sac asta ii faca sa creada fara sa cerceteze sa faca ce zice popa nu ce face popa. Moralitatea pentru ei nu exista, cu atat mai mult in biserica. Nu va lasati pana nu sunt toti cei inca activi demascati. Din pacate patriarhul va fi tot un fost securist… ca de… schimbari de cadre mai greu in biserica seculara si toti pretendentii au studii in strainatate pe vremea cand orice favor, pana si o bucata mai buna de carne se platea scump… la stat!

  9. mircea Says:

    Multumesc pentru raspuns.
    Vreau sa va spun ca din perspectiva credinciosilor adevarati ai Bisericii (si aici nu ma refer la cei care cauta pe Dumnezeu doar cand isi amintesc, la vreo sarbatoare sau la vreun necaz) e prea putin important ce note dadea sau nu Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, ori alt ierarh al Bisericii…Stiti…unii inteleg sa traiasca in Hristos dincolo de latura umana a slujitorilor sfintelor altare, dar ca sa ajung la masura aceasta trebuie sa traiesti cu adevarat in Biserica, sa fii membru activ al ei. Din pacate sunt multi care blameaza clerul, dar de fapt nu-i intereseaza bunul mers al Biserici, ori viata lor duhovniceasca. Si tot asa multi condmana ierarhii colaboratori ai Securitatii, fara sa aiba macar habar de atmosfera de teroare in care preotii si-au desfasurat activitatea in timpul regimului ateu…Dvs. ati trait acele vremuri in reverenda ca sa va permiteti sa judecat niste persoane astfel???
    Nu vi se pare ciudat ca cei care se simt “lezati” de trecutul ierarhilor Bisericii sunt indeobste oameni care sunt credinciosi doar cu numele, neavand practic nicio legatura cu Biserica (exceptand, evident Botezul)? Haideti totusi sa-i lasam sa-si exprime indignarea pe adevaratii credinciosi, pe cei care cu adevarat traiesc in Hristos…

  10. Ion de la tara Says:

    Doamna reportera, mai bine te-ai duce la biserica sa te rogi sa ti se ierte pacatele, ca nu ai fost de mult la biserica.
    Lasati macar biserica nedistrusa de voi. Ca voi, cu televiziunea si ziarele numai informarea populatiei nu faceti. Traiti numai din scandaluri pe banii nostri. O sa spuneti ca sunteti privati (societatile tv si presa) si ca nu traiti din bani publici. Ba da, traiti din banii nostrii, mai precis noi platim cu 10% mai mult pentru fiecare produs ce-l cumparam, deoarece atata reprezinta pretul publicitatii din care traiti voi.
    Biserica este o institutie autonoma si lasati-o sa se autogestioneze. Si zic si eu ca Victor ponta: nu ma intereseaza ce au facut preotii, ci ceea ce fac. Dar in romania multi traiesc doar sa vada scandaluri, ceea ce e rau. Si se mai numesc si crestini.
    Si nu te obliga nimeni sa-i saruti mana preotului, daca nu vrei. Ca nici eu nu o sarut, noi ardelenii nu ne ploconim in fata preotului si apoi cand ne departam de el sa-l vorbim de rau. Dar du-te la biserica si roaga-te.
    Si apoi, chiar nu vezi ca pornirea dosariadei preotilor e o actiune politica. Biserica stie, fara ajutorul vostru partizan, ce se intampla in interiorul ei. CNSAS-ul format din oameni de moralitate indoielnica - asa cum e si Mircea Dinescu - vreti sa ii judece pe prelati? Inseamna ca nu aveti nici un Dumnezeu.
    Vreau sa precizez ca nu sunt nici eu practicant, dar vreau sa mai privim inainte asa cum ne indemna Puskin: Smatri v’period i ne smatri periad (priveste inainte si nu privi’napoi). Ca in loc sa discutam cum sa iesim din marasmul in care ne-au bagat unii ca Dinescu, Caramitru, Mazilu si altii inca de la revolutie si urmati de politicienii care trebuiau sa returneze datoriile fata de patronii politici externi, discutam de vremuri de mult apuse numai pentru a inlatura persoanele care stau in calea paronilor dumneavoastra politici.

  11. Marilena Says:

    Raluca, nu te enerva, eu sunt de acord cu tine, probabil ca respectivul Mircea este si dansul popa si nu vrea sa-si piarda osul!

  12. mircea Says:

    Vreau sa adaug la cele de mai sus ca nu sunt “popa” (= forma populara de batjocura pentru “preot”), ci sunt economist intr-o companie importanta…! Faptul ca apar cauza Bisericii este surprinzator pentru multi din jurul meu, pentru aceia care n-au inteles ca rostul vietii e iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, iar relatia dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin acei “intermediari” atat de blamati de toti neavizatii, numiti PREOTI!

  13. alexandru petria Says:

    Sigur că nu-l interesează- de aceea a intrat în PSD, nu în alt partid. Este trist că unii îl privesc pe acest ins ca pe un reprezentat al tinerei generaţii de politicieni care trebuie să asaneze scena noastră politică.

  14. Alex Says:

    Bravo pentru articol Ralucai, traim intr-o tara de lasi si mincinosi, intr-o tara, ce aluneca pe o panta a extremismului si fanatismului religios, unde ura si dusmania este promovata chiar de acei, ce se dau drept intermediari intre D-zeu si oameni, apropo rezultatele muncii lor se vad chiar pe forum Romanii se impart in buni si rai in dependenta cat fanatism religios au in ei (macar si la nivel declarativ) sau se mai incearca de a separa societatea in alesi ce sunt deasupra legii si prostime, ce ar trebui cu umilinta si capul plecat sa se uite la faradelegile lor Dumnezeiesti… Vad ca unii se revolta ca ar fi de vina masmedia ca amesteca politicul cu biserica, la cea ce ar putea raspunde fiecare al doilea Roman, ca sunt intr-o simbioza de pe vremea lui Ceausescu si pana in prezent si d-l Ponta foarte bine ne-o demonstreaza, cred ca spera si el la un pontaj mai mare electoral daca sprigina BOR in afacerile-i intunecoase… (Acesti “inalti” prelati zbiara ca ne aduc lumina lui D-zeu) dar stau ascunsi in intunericul Securitatii… Interesant sa fim noi Romanii mai retardati chiar si de cat Turcii, care au iesit cu ordinul de milioane de oameni in strada pentru asi pastra laicitatea statului…?

  15. htp://uk.360.yahoo.com/camposantoo Says:

    ESTE ABSOLUT IMPERIOS NECESAR CA TARICEANU SA URGENTEZE DESCHIDEREA PIETZEI BANCARE ABSOLUT FARA NICI O RESTRICTZIE CATRE TOATE BANCILE DIN USA SHI UE!!!!!!!!!!! ESTE ABSOLUT IMPERIOS NECESAR PENTRU DEZVOLTAREA ULUITOARE A ECONOMIEI ROMANIEI, PENTRU INRADACINAREA CIVILIZATZIEI OCCIDENTALE IN ROMANIA SHI PENTRU LEGAREA DEFINITIVA A ROMANIEI DE OCCIDENT PRIN INTERESELE CELE MAI GRELE IN MOD REALIST, CARE SUNT INTERESELE BANCARE, PURTATOARE A NUMEROASE INVESTITZII. DACA VRETZI SA SCAPATZI DE BELELE, DE SARACIE, DE PROSTIE, DE COMUNISHTI SHI KGB-ISHTI CA BASESCU, DE PERICOLE, A SOSIT TIMPUL: DESCHIDEREA TOTALA PENTRU CAPITALUL OCCIDENTAL, IN SPECIAL CAPITALUL BANCAR, CARE (ATENTZIE!!!!!!) SA GENEREZE EFICIENTZA DE CARE AVEM ATATA NEVOIE PENTRU O RELANSARE ECONOMICA DEFINITIVA DE TIP DEFINITIV OCCIDENTAL!!!!!!!!!!! TARICEANU MAI ARE O SINGURA MUTARE DE FACUT, SHI PUTEM RASUFLA USHURATZI, INDIFERENT CATZI BASESHTI SHI KAGHEBISTOIZII LUI CARE AU UMPLUT FORUMURILE VOR MAI INCERCA DE A IESHI DIN VAGAUNILE IN CARE S-AU INGROPAT. ASHA CA PE TARICEANU IL PRIVESHTE, SE POATE CONSULTA CU CEI MAI TARI SPECIALISHTI, POATE CONSULTA SPECIALISHTI STRAINI, AVEM NEVOIE DE O INVAZIE URGENTA DE INTERESE ECONOMICE DE BAZA OCCIDENTALE, ASTA INSEMNAND BANCILE OCCIDENTALE. URGENT SHI IMEDIAT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ACUM E MOMENTUL PROPICE, FIINDCA BASESCU ESTE PREOCUPAT (PUN PARIU) CU O NOUA IESHIRE RELATIV LA ALEGEREA NOULUI PATRIARH :))))))))))))) Preventiv, le putetzi da o lovitura PD-ishtilor, dand afara din birocratzia statului PD-ishit astfel incat sa aiba de lucru intre ei cu scandaluri shi sa capete ura pe Basescu. Iar in linishtea astfel preparata sa fie puse bazele definitive ale intereselor economice occidentale in Romania!!!!!!!!!

  16. Bulibasha Says:

    Nu stiu de ce va tot mirati-toti cei ce au ‘’vederi ‘’ de stinga,ii ‘’doare-n cot'’de ce si cine a colaborat cu securitatea.Daca o sa cautati mai bine,o sa gasiti ca o buna parte din ei au fost…(responsabili pe centru universitar cu studentii straini,sefi de cantina,secretari mai mari sau mai mici)…si li s-a infipt in minte o frica si o deformatie a gindirii,incit nu mai stiu sa zica decit ca nu-i intereseaza-adica,la o adica nici pe altii sa nu-i intereseze de ei.Si apoi,daca multi(99%)din ei sint atei,de ce sa-i intereseze?

  17. rrrrrr Says:

    mircea pune “popa”pe post de releu intre Om si Dumnezeu-asa o fi fost,dar acum s-a prea aplecat cin-ul domniilor lor spre cele lumesti si au cam uitat de rolul lor;

  18. nokki Says:

    Preotii in sfera lor de “activitate” spirituala, unde se cere cinste, sunt ca magistratii, care judeca cele lumesti.
    Si de la magistrati se cere cinste, fiindca ei asta apara.
    De aceea chiar daca nu ai procese de rezolvat, nu poti afirma ca nu te intereseaza daca judecatorul e cinstit in viata privata, nu fura, nu e prieten cu hotii.
    Asa si cu clericii: nu poti fi indiferent daca sunt hoti delatori, sustinand ca important e ca propovaduiesc o morala care impune cinste, onestitate si iubire fata de oameni.
    Ei trebuie sa fie niste modele in societate, niste nuclee in jurul carora populatia sa revina oridecate ori se indeparteaza de preceptele morale universal valabile pe care le enunta Biblia.
    Cat despre Ponta, el nu trebuie luat ca etalon mai mult decat al unui poltician veros, scarbos, cu atat mai mult cu cat face parte din generatia tanara de ciolanari.

  19. Cornel Says:

    Probabil ca va referiti la toti , inclusiv la catolici, protestanti si neoprotestanti?Sau nu?Nu cumva urmariti sa terfeliti imaginea Bisericii Ortodoxe Romane?Dar cine nu a colaborat cu Securitatea intr-un fel sau altul, atita timp cat Securitatea era prezenta peste tot?Cine este fara de pacat, sa ridice primul piatra si sa arunce cu ea!Nu intelegeti ca judecata lumeasca nu are nici o valoare pentru un preot adevarat, judecata cea adevarata este cea la care ii va chema Dumnezeu, si acestea nu sunt vorbe goale.

  20. Marilena Says:

    (pentru Ion de la tara si Mircea)

    Presa este una din cele mai mari puteri in stat si multe magarii au fost semnalate de presa nu de politicienii care se gandesc numai la ei!

    E adevarat ca unele ziare sunt influentate de “Patroni”, dar niciodata nu puteam generaliza.
    Sunt multi ziaristi care au fost amenintati daca nu renunta la subiectul despre care faceau cercetari.

    Nici in biserica nu putem generaliza. Dar e ridicol sa fie preoti turnatori inca practicanti!

  21. Silviu Says:

    Eu cred ca operatiunea LUNA initiata de Politie trebuia in primul rand sa se faca intre poitisti
    apoi intre politicieni oameni care am mai auvut probleme cu legea si…….Preoti
    Sunt prea mutli preotiicare sunt mai bogati decat un patron ?
    Banul corupe pe cel care nu-i puternic
    Eu cred ca pana la urma bisertica (ortodoxa )se va scinda fiindca sunt extrem de multe curente contrare .Nu cred intr-un patriarh care poate sa ma linisteasca asa cum spunea Corin Chiriac la o emisiune ,de fapt acum cine o sa vina va trebui sa fie pe placul celor pe care i-a ales . Se va merge dupa dictonul : Daca vrei sa-ti mearga bine fii cu mine
    Eu ammai mare incredere in preotii care n-au ajuns asa de sus inierarhia bisericeasca
    Dumnezeu sa-i dea sanatate lui Mircea Dinescu si poate sa faca drptate
    Dar ma gandesc ce a spus tot el intr-o emisiune la tvr ,si anume caanumiti ofiteri de la secu
    au plecat cu valize de dosare acasa si…nu se mai stie de ele .Acele valize mai exista ?
    Sau niciodata nu vom descoperi cine face parte din lepra ROMANIEI .
    Cred intr-o curatire a populatiei de aceste panarame numai prin biserica care trebuie sa fie si ea curatita si cand soun biserica ma refer la urmatoarea ecuatie (Episcopi+preoti+mireni)
    Cam atat eu am avut sa spun

  22. gabriela netedu Says:

    of,doamne,tara arde si baba se piaptana,nu stiu cum facem noi romanii ca ne ocupam de altceva,decat de lucrurile importante.Stiti cand o sa intereseze pe cineva ce au facut preotii pe timpul lui ,,raposatu,,?Cand vom avea un nivel de trai atat de ridicat,incat va fi chiar o curiozitate sa aflam asta.Baiatului meu care are 12 ani ii mai pun cate o intrebare si ma distrez de minune cand imi da cate o explicatie a comunismului,a securitatii,a colaboratorilor…Stiti ce ar trebui sa va intrebati? Cand vor creste copii astia credeti ca vor fi interesati de cine ce a facut si cand? Si atunci ce veti mai discuta? Vreti sa faceti ceva util? Fiti adevarati patrioti :luptati pentru a schimba ceva in mod real,nu ideologii,nu trecuturi,-ci viitorul copiilor nostri ca al nostru l-au mancat comunistii cand noi eram copii,si ni l-au distrus falsii democrati cand noi eram adolescenti,iar acum ca adulti
    nu ne ramane decat sa luptam fiecare cum putem sa traim cum putem.Cat despre Biserica,eu personal spun un Tatal Nostru seara in liniste departe de fatarnicia care ni se arata cand mergem la UNELE biserici.

  23. adina Says:

    Sincer nu cred ca noi oamenii de rand ar trebui sa judecam preotii!! De ce aruncati cu pietre si judecati oameni sfintiti?? Chiar nu va e frica de Dumnezeu??? Si mai afirmati uniii dintre voi ca sunteti crestini….cred ca nu cunoasteti intelesul acestui cuvant!!!

  24. Gerula Says:

    Daca se va afla vreodata cati ascund epoleti sub sutane si cati mai poarta sutane peste epoleti , s-ar cutremura BOR. Mai bine sa nu stim .Biserica este unul din putinele refugii ramase romanilor .

  25. Ierdan Says:

    Acum chiar ca nu trebuie sa ascultati la tot ce spune ponta,care dupa parerea mea, este bolsevicul veninos,odios si ticalos,tov.iliescu,in anii tineretii,cind era numit de ceausescu la conducerea tineretului.
    Desigur ca trebuie sa-i judecam pe toti,indiferent de rang social,pentru ceea ce ne-au facut noua si celorlalti,fiindca noi am trait in aceasta tara,iar actiunile lor s-au rasfrint asupra noastra.Toti suntem oameni de rind,toti ne nastem la fel(chiar si stalin,hitler,bolsevicul veninos,odios si ticalos,tov.iliescu si multi altii),viata ne imparte apoi in diferite categorii sociale.Si popii sunt oameni,nu este niciunul sfint,asa ca si ei trebuiesc judecati cu aceiasi masura cu care suntem si noi judecati.

Leave a Reply