Nobody is perfect. The US of A are not nobody

pod.jpgRecunosc că am fost şocată când am deschis televizorul de dimineaţă. Dacă mi-ar fi dat cineva ştirea fără să meţioneze locaţia şi m-ar fi pus să ghicesc unde s-a întâmplat tragedia, nu aş fi spus NICIODATĂ SUA. Niciodată!!! Cum să se prăbuşească un pod tocmai în America?

Naţiunea atât de avansată din punct de vedere tehnologic, ţara cu una dintre cele mai bune infrastructuri şi unele dintre cele mai îndrăzneţe proiecte arhitecturale, ţara unde totul funcţionează şi unde totul este organizat, a comis o greşeală???? Parcă nici nu îmi vine a crede. Dacă era o ţară mai de pe la noi (sau chiar a noastră) înţelegeam; aici în sud-est lumea s-a obişnuit cu neglijenţa, lipsa de rigurozitate şi delăsarea…Aştept totuşi cu nerăbdare rezultatele anchetelor. Podul din Minneapolis fusese verificat acum un an şi nu se constataseră probleme.

Se pare că duşmanul americanilor nu e numai terorismul sau uraganul Catrina, ci şi propria lor suficienţă… Poate Bush ar mai trebui să reducă din cheltuielile pentru război şi să construiască nişte poduri ca lumea pentru bieţii americani.

Adriana Ţăruş

5 Responses to “Nobody is perfect. The US of A are not nobody”

  1. doctoru Says:

    asta-toamna a fost in canada in montreal la niste prieteni. tocmai in acea perioada acolo s-a prabusit un pod. au murit vreao 7 persoane.
    a fost mare scandal, dar se pare ca nu a fost gasit nici un vinovat direct.
    si acolo se mai construieste prost, sa nu credeti ca sunt supraoameni.

  2. Name (required) Says:

    - “Podul din Minneapolis fusese verificat acum un an şi nu se constataseră probleme” - “Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Snow, a citat un raport din 2005 al Departamentului Transporturilor din Minnesota, ce a clasat podul în categoria lucrărilor >”. - erau constienti, astfel, ca podul nu e tocmai ok. Cu atat mai rau, insa… cica ar mai fi inca cel putin cateva sute de poduri cu oarecare probleme.

    - oricum, mai dau chix rachete NASA in care s-au investit sute de milioane de dolari, lucrul pe care probabil il stii… din cauza asta simt un amestec de malitiozitate si ironie in sintagma “ţara unde totul funcţionează”;

    - personal, nu imi plac nuantele de pacifism ieftin; ce legatura are podul cu Irakul? fii sigura ca “US of A” dispun de resursele necesare pentru intretinerea ambelor “probleme” si ca nu trebuie sa taie din fondurile uneia pentru a o finanta pe cealalta;

    - “bietii americani”??? :)) noi, romanii, mereu inteligenti dar fara performante palpabile, in ce categorie de epitete ne-am mai incadra?

    - Katrina

  3. Marilena Says:

    Nici eu nu prea ii compatimesc pe “bietii americani”.
    Ma refer mai ales la capetele inalte care sunt peocupate in primul rand de razboaie.
    Cei de rand nu pot decide ei, din pacate…
    La televizor am auzit la stiri ca la mai multe poduri nu s-au facut imbunatatiri.
    Incompetenta, lipsa de interes???
    Bani, intr-adevar sunt sigura ca au!!!!!

  4. nokki Says:

    Ziaristii, mai ales cei tineri, (dar si cei de alde Tatulici, Cristoiu) au o pregatire foarte limitata, mai ales in “talentul: de a discuta la nesfarsit cu politicienii, colegii lor de luat salarii.
    Despre alte lucruri, nu prea se preocupa, nu le cunosc.

    Atat cat va exista omenire, vor exista lucrari facute de om, va exista atat neglijenta, dar si situatii imprevizibile a caror cauza nu se poate determina.
    Exemple sunt la cel mai inalt nivel, nu mai dau decat exemplul prabusirii unei navete spatiale, care este un produs de varf al mintii omenesti.
    Repet: omenesti.
    Deci nu e de mirare ca s-a prabusit ceva in America.
    Multi, in special presa, e obisnuita sa se prabuseasca poduri numai in Romania.

  5. wetta baston Says:

    cu siguranta podul a fost verificat de un roman

Leave a Reply