Prima victorie internaţională a familiei Sarkozy

bulgaria.jpgEliberarea asistentelor bulgare a fost o ştire mult aşteptată. Ele au ajuns astăzi la Sofia, însoţite de comisarul european pentru Relaţii Externe, Benita Ferrero-Waldner şi de soţia preşedintelui francez, Cecilia Sarkozy. Este prima acţiune de anvergură în care s-a implicat Prima Doamnă a Franţei. Chiar dacă la începutul mandatului soţului său, a avut apariţii publice destul de şterse, acum Cecilia Sarkozy şi-a asumat rolul de emisar personal al acestuia în nişte negocieri internaţionale de maximă importanţă.

Într-o cămaşă sport albă şi pantaloni negri, Cecilia Sarkozy a coborât din avion la Sofia la scurt timp după cei şase, dar a refuzat să facă declaraţii. Întoarcerea ei la Paris a fost organizată cu cea mai mare discreţie.cecilia-si-comisarul.jpg

Ieri dimineaţă la matinalul unei televiziuni franceze, un politician spunea că preşedintele Sarkozy este asemeni unui grădinar care încearcă să îşi vândă produsele din coş în piaţă. Ei bine, aş spune că acestă reuşită a Ceciliei este o trufanda pe care Nicolas Sarkozy a vândut-o. Dacă atunci când a predat cardul bancar al Preşedinţiei pentru a evita orice suspiciuni, Prima Doamnă a Franţei a punctat la capitolul imagine prima dată, acum o face pentru a doua oară cu rezultate lăudabile.

Şi pentru că un comentariu la o postare anterioară a mea mă îndeamna să vorbesc şi despre soţiile preşedinţilor români, aş răspunde scurt. Când Primele Doamne de la noi se vor implica în acţiuni de anvergura celei în care s-a implicat Cecilia Sarkozy sau măcar pe aproape, mai stăm de vorbă. Până atunci, cred că aceste doamne au doar un rol decorativ.

Raluca Şeinoiu

foto lefigaro.fr

2 Responses to “Prima victorie internaţională a familiei Sarkozy”

  1. mondocane Says:

    Sa i9nteleg ca D-na Basescu nu s-a ridicat la nivelul D-nei Sarkozy?Vedeti,asta este una din lacunele ziaristilor(nu cea mai grava);aceea ca uita de pastrarea proportiilor!?Adica comparam Doam,na Franta cu Doamna Romania??!!Ce facea Cecile si ce facea Marie inainte de 1989?Sa va aduc aminte si de MAREA NOASTRA DOAMNA IMPLICATA IN TOATE CELE??Intreb,ce referinta avem pt a incepe o comparatie??Eu cred ca nu avem nici aceesai unitate de masura (inca).
    S`avem rezon Mes Demoiselles…

  2. Laci Says:

    Romani inca o buna perioada de timp nu vor accepta implicarea primei doamne in politica amintirile sunt prea vii :(

Leave a Reply