Demisia lui Băsescu = Laşitatea unui sinucigaş
Traian Băsescu a fost acuzat de laşitate pentru că nu şi-a dat demisia, aşa cum a promis, după ce a fost suspendat din funcţia de preşedinte. Demisia mult aşteptată ar fi fost însă curată sinucidere. Iar, dacă ţinem cont de faptul că actul sinuciderii în sine este o dovadă de laşitate, acuzaţia de laşitate ar fi fost îndreptăţită mai de grabă în cazul unei demisii. În plus, e greu totuşi să acuzi de laşitate pe cineva care alege să traverseze cu vaporul şi nu înot un fluviu cu crocodili. Cu siguranţă că dacă ar alege să înoate ţi-ai spune că pur şi simplu nu e în toate minţile sau că a vrut să se sinucidă.
Care dintre cele două variante este valabilă însă atunci când un virtual candidat la preşedinţie se duce în mijlocul mulţimii strânse pentru a-l susţine pe… adversarul său? Căci asta a făcut Cozmin Guşă, care s-a dus să le vorbească oamenilor nemulţumiţi de suspendarea lui Băsescu. Consecinţa? Liderul PIN, Cozmin Guşă, alergat de manifestanţii din Piaţa Universităţii.(ştire TMC) Ceea ce nu înţeleg însă în toată povestea asta este de unde au apărut minerii pe care acelaşi lider fugărit susţine că i-a văzut joi la miting în Piaţa Universităţii… (ştire RTV)
Poate nu am studiat atent fotografiile din Piaţa Universităţii. Propun deci să mai aruncăm o privire la galeria foto de mai jos, semnată Daniel Tăbăcaru. (Vezi şi GALERIE FOTO: Miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu.)
Cristina Bărănescu





Aprilie 21st, 2007 at 10:17 pm
Nuuu…ce mineri?? Eu parca am vazut niste punkisti….
Aprilie 22nd, 2007 at 8:12 am
RUŞININE SĂ VĂ FIE!
Aprilie 22nd, 2007 at 12:13 pm
Traian Băsescu are multe de învăţat, dar cel mai important lucru este EDUCAŢIA, CUVÂNTUL, MINCIUNA, etc
Traiane te rugam noi porporul “dă-ţi demisia”
Aprilie 22nd, 2007 at 7:07 pm
traiane noi te iubim
CA CA Tine nu gasim
asta iti doream acu 6 luni, sa cazi in groapa pe care o sapi si asta sa intamplat.sa ajungi la procentele pntcd ului si o sa ajungi
Mai 10th, 2007 at 12:37 pm
Îi salutam pe toti cei care nu o au amanta pe Elena Udrea, pe cei care nu se urca beti la volan, pe cei care nu au vila în Mihaileanu, si nici cariere politice spectaculoase. Îi felicitam pe toti cei care nu beau la Golden Blitz, pe cei care respecta democratia si pe cei care nu confunda Constitutia cu numele unei chelnerite de pe litoral. De la PSD, pentru adevaratii domni din Romania, numai respect! DA, la referendum!