Second Life
Nu, nu vreau să scriu despre noua ameninţare virtuală venită din lumea atât de avansată a tehnologiei, jocul ce a înnebunit peste 2,5 milioane de oameni, Second Life. Refuz să intru pe site-ul care este poarta spre această lume virtuală, care a început să înghită oameni cu totul şi refuz să scriu despre acest joc care mi se pare de-a dreptul înfricoşător prin efectele care le va avea asupra societăţii noastre. Sunt ferm convinsă că acest fenomen Second Life va exploda la un moment dat şi că atunci, vrând, nevrând, va trebui să mă confrunt cu subiectul. Până atunci păstrez liniştea…
Ceea ce numesc eu momentan Second Life este acea parte a vieţii mele care este legată printr-un cordon ombilical virtual şi informaţional de laptop-ul meu. Ieri am putut să constat acest lucru într-un mod foarte brutal. Dintr-o mare neglijenţă personală, ce-i drept! Ieri, când îmi era lumea mai dragă, laptop-ul meu a refuzat să mai funcţioneze. Pur şi simplu nu mai răspunea la nicio comandă. Cum sunt panicoasă din fire, am tras repede concluziile: s-a terminat, laptop-ul meu e virusat, nu mai pot face nimic, pierd toate informaţiile de pe el!!!
Am încercat apoi singurele două soluţii pe care le cunosc pentru a readuce un calculator la viaţă: să-i vorbesc frumos şi să îi dau restart. Ei bine, timp de două ore nu a funcţionat niciuna din soluţiile mele ingenioase.
Nu vă pot descrie ce am simţit în acele două ore. Mă simţeam deposedată de toate bunurile mele intelectuale, de tot ce însemn eu, de tot ce am creat eu, de identitatea mea. Într-un cuvânt, mă simţeam pierdută! Pierdută pentru că nu făcusem niciodată un “backup” şi nu aveam salvată nicio informaţie pe un suport extern. Nu mai aveam lucarea la care muncesc de luni bune, nu mai aveam articolele pe care le strânsesem cu atâta grijă, nu mai aveam fotografiile din ultimii trei ani din viaţa mea… Lista putea continua şi cu cât mă gândeam mai mult la ce am pierdut cu atât disperam mai tare.
Salvarea mea a fost IT-ul de la serviciu, căruia vreau să îi mulţumesc în acest fel, în mod special. În câteva minute identitatea mi-a fost redată şi laptop-ul meu a ieşit din moarte clinică, având din nou un puls normal.
Aşa că, oameni buni, nu faceţi ca mine, chiar dacă de data asta am avut noroc. Faceţi un “backup” vieţii voastre secundare. Informaţia digitală este pe cât de accesibilă şi comodă, pe atât de volatilă. Măcar vieţii digitale şi informaţionale să îi facem un “backup” pentru că în viaţa reală nu avem nicio şansă. Nu poţi să dai “Save to CD/DVD/external HDD” ca să nu pierzi pe cineva drag sau ca să nu ratezi o ocazie unică. Toate acestea sunt iremediabil pierdute…
Adriana Ţăruş
Martie 28th, 2007 at 12:59 am
E greu cu calculatoarele astea.
Nu vad de ce te-ai panicat. Ok ti se bulea sistemul de operare dar datele ramaneau pe hdd si puteai sa le recuperezi oricand. Nu calculatorul e vina ci utilazatorul si lipsa lui de cunostine in modul de administrarea a calcului. Trebuie sa stii cum sa iti faci un calc sa merga bine (optimizare). Trebuie sa stii sa iti protejezi calc cu antivirus si firewall. E asta e unii au calc pe post de masina de scris, vazut filme, ascultat muzica, etc si se plang ca le moare sistemul.
Martie 29th, 2007 at 10:32 am
Offtopic:
Tocmai m-am inregistrat si eu pe secondlife.com si e super, ma scapa de plictiseala, il recomand oricui. Nu inteleg care-i problema.
Aprilie 3rd, 2007 at 10:22 am
Thracian. Daca nu ai o prima viata klumea macar a doua sa o ai asa cum vrei… Cat despre plictiseala Emil Cioran spunea: “Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un continut launtric mai adînc si care nu se pot mentine vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte.”