Îmi amintesc perfect clipa când Europa liberă anunţa că Matei Călinescu a cerut azil politic în Statele Unite. Citisem şi recitisem “Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter” şi mă îndrăgostisem de carte şi de autor, toţi vorbeam numai despre asta, căutând sensuri, răspunsuri,răstălmăcind-o, poate. Şi brusc, vestea că a plecat. Pentru mine însemna că nu voi mai putea să îl citesc, dar el va fi liber. L-am întâlnit la Washington, în casa unor prieteni, imediat după 1989. Era încântător. Ce pot spune acum, când nu mai e ? Că nu vom şti niciodată care va fi următoarea lui carte ? Că omul Matei Călinescu nu mai suferă, că undeva, acolo sus, îl aşteaptă fiul său? Sunt tristă ca atunci când a plecat din România, dar ştiu că e liber.
This entry was posted
on Joi, Iunie 25th, 2009 at 1:23 pm and is filed under .
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed.
You can leave a response, or trackback from your own site.