Archive for Mai, 2009

Mai19th

INSPECŢIE LA BUDE!

Marți, Mai 19th, 2009

Ministerul Turismului şi Agenţiile de turism vor trece să inspecteze toaletele patriei. Au descoperit ceea ce ştim  zeci de ani , dar nu mulţumim să ducem mâna la nas : că sânt împuţite, că alungă turiştii şi că, în general ar fi bine să te fereşti de ele chiar şi când există. Oricare dintre noi ar putea scrie tratate despre ce găsim în tren, în hotel, în  cele ,, publice” din oraş, în gară , la restaurant,la cămin, spital, sau chiar la serviciu. Fiecare a descoperit tehnici de rezolvare a problemei. Prima încercare de civilizare datează de la Carol I, care a dat o lege ca toată lumea să aibă măcar budă, vopsită cu var,  în fundul curţii. Lui i le datorăm, dar cam aici ne-am oprit. În fine, în 2009, adică în secolul 21, Ministerul Turismului descoperă că nu drumurile cu hârtoape îi sperie pe turişti, ci budele noastre, care  şi în cele mai simandicoase locuri sunt tratate cu dispreţ.  O să vă spun doar că la toaletele în faianţă de la Mânăstirea Cozia murdăria plutea până la glezne, iar prietenii francezi m-au întrebat sfioşi dacă putem merge în pădure, sau ne amendează?! Mi-aş dori ca Ministerul Turismului să se ţină de cuvânt şi chiar să treacă la amenzi şi închideri de localuri. E drept, am rămâne cu 3-4, dar curate!

Mai10th

LIBER LA PEDOFILIE

Duminică, Mai 10th, 2009

Un banc destul de cinic spunea ca belgienii au rezolvat problema pedofiliei scazând vârsta majoratului la 8 ani. Ministerul Justiţiei de la noi a fost mai ,,sever” - pedofilia e incriminată numai dacă minorul are sub 13 ani. De la 13 ani în sus,  se dau doar amezi!  Halucinant. Şi trebuie votate iute aceste prostii pentru că altfel nu vom mai primi fonduri europene. UE nu e obligată să ne conceapă şi codurile, aşa cum nu e obligată să ne măture curtea şi să ne asfalteze străzile. Dar nu mă simt confortabil ştiind că nişte consultanţi au mai luat bani ca să scoată o asemenea monstruoziate. Actualul Cod Penal prevede pedepse de 10, până la 25 de ani pentru acte sexuale săvârşite cu minori , minori fiind cei sub 18 ani. Ce l-a facut pe actualul ministru şi echipa sa de ,,consultanţi” să scadă vârsta şi pedepsele pentru diversele forme de abuz sexual, când toată lumea le înăspreşte, ba chiar discută ca măsură extremă castrarea chimică?  Credeam că domnia sa e liberal,  nu libertin!

Mai7th

SARMALE GRATIS!

Joi, Mai 7th, 2009

Sâmbătă se dau sarmale gratis! 30 de mii pentru Ziua Euopei, în parcul Obor din Bucureşti. Punem pariu că o mulţime de oameni se vor călca în picioare şi nu doar cei mai săraci şi, deci,  îndreptăţiţi ?! Abia aştept spectacolul pomenii  :))))

Mai3rd

RECVIEM PENTRU CAZUL DATIV

Duminică, Mai 3rd, 2009

Rare sunt persoanele care mai stiu sa utilizeze cazul dativ si de obicei au in jur de 40 de ani. Auzim formulari de genul ,,profesorii cer presedintelui sa…”.Corect  este ,,ii cer”. De ce ? Raspunsul e in cartea de gramatica. De ce e asa greu de folosit cazul dativ? Nu stiu, dar cred ca trebuie sa inchinam in memoria  disparutului pronume de la dativ. Probabil peste 20 de ani o sa fie izgonit si din cartea de gramatica. Cu ajutorul nostru, al tuturor.