Iun5th

SCRISOARE DE LA FAMILIA MESTROVICI(1)

În urma articolului Mestrovici sau Codre, am primit mai multe comentarii de la familia Mestrovici . Pentru că domniile lor şi-au dat osteneala să scrie pe acest blog mi se pare natural să le traduc textele pentru ca opinia lor să devină publică. E tot ceea ce îmi stă în puteri aşa cum îmi stă în puteri să spun, ori de câte ori e nevoie, că împăratul e gol! Între timp, macheta făcută de dl. Codre stă înghesuită în Piaţa Palatului, în faţa Bibliotecii Universitare. E urâtă. Poate şi pentru că este înghesuită , ca un căluţ de porţelan în vitrina cu urâţenii a unei gospodine.I-ar trebui un mileu deasupra şi peştele de sticlă. M-am ferit să mă apropii, dintr-un motiv copilăresc :calul pe care stă Regele Carol ţine coada cam sus şi m-am temut să nu îmi pice în cap lucruri care, metaforic vorbind, îmi pică de multă vreme!

Dar să citim ce are de spus familia Mestrovici:

,, Stimată Doina Doru,

Mulţumesc pentru frumoasele cuvinte pe care le-aţi spus despre Mestrovici.

Există îngrozitor de multă confuzie în media românească, bazată pe afirmaţii false în legătură cu cele două statui ecvestre distruse, cele ale Majestăţii Sale Carol I şi a Majestăţii Sale Ferdinand. Ce se întâmplă este o ruşine şi cineva se spală pe mâini…Atât de multe minciuni. Mă întreb de ce?

Aş vrea să îmi fac auzită vocea - pentru ca oamenii să afle adevărul, nu mă aştept la miracole şi remuşcări din partea celor care în mod intenţionat l-au demonizat pe Mestrovici şi familia sa.
Statuia realizată de Codre este un plagiat - ilegal şi prost din punct de vedere al valorii estetice. E monumentul lui Mestrovici care a suferit o operaţie de chirurgie plastică făcută de un medic amator. Primăria Capitalei nu a cerut niciodată deţinătorilor dreptului de copyright permisiunea de a remodela şi altera statuia lui Carol I.
Familiei Mestrovici , sau celor patru moştenitori nu li s-au oferit niciodată milioane de euro, şi nici unul dintre ei nu a cerut compensaţii materiale.
Ministerul Român al Culturii şi al Cultelor nu a negociat cu moştenitorii, aşa cum susţine. Ministerul afirmă că a discutat cu guvernul croat, dar de ce a făcut-o dacă drepturile de autor nu aparţin statului şi modelajele marilor regi ai României sunt proprietatea privată a familiei ?

Am trimis mai multe scrisori, în speranţa că puteţi înţelege în ce poziţie umilitoare este pusă familia noastră. Şi asta în loc să lucreze cu noi pentru refacerea cu succes a celor două minunate monumente.
Cu cele mai bune sentimente,

prof.prof. Rumiana Mestrovic
(urmează)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>