Dalia Octavia Pusca

De ce se duce aproape toată lumea să se calce în picioare într-un singur loc?
De ce se duc la cel mai mare şi central dintre locaşurile lui Dumnezeu?
De ce aduc politicienii lumina cu avionul de la Ierusalim, in faţa camerelor de luat vederi?
De ce la nici un minut după miezul nopţii, credincioşii se împing şi se drăcuie să-şi facă loc mai în faţă, mai aproape, mai lângă?
Pentru că de fapt lumea nu se duce cu adevărat să sărbătorească miracolul Învierii?
Pentru că de fapt lumea nu aude şi nu înţelege vorbele sau pildele propriei religii?
Pentru că de fapt lumea iese la distracţie si la etalat podoabe şi vestimentaţii, ca la Revelion sau ca la mall în week-end-uri?
Pentru că de fapt lumea nu simte să fie mai bună, mai potolită, mai smerită sau iluminată?

Câţi ştiu de fapt ce sărbătoresc exact şi de ce, la Crăciun, de Paşte, de Bobotează sau Rusalii?

Mai rămâne ca de Paşte, în locul bradului pe care-l împodobim la Crăciun cu globuleţe şi daruri, să ne batem la piaţă pe reduceri la cruci cu Isuşi răstigniţi pe care să le decorăm apoi în sufragerii, cu iepuraşi şi ouă roşii…
Marile magazine ar putea vinde giulgiuri, săbii, bice şi coroane de spini.
Coca-cola ar putea face o promoţie cu licoare roşie, pe care ar pute-o vinde şi flambată, pe stradă, intru purificare.
Cât despre faţadele şi grădinile caselor, oamenii ar putea să-şi asambleze acolo propriile scene de pe dealul Golgotei.
Copiii ar putea să se sperie reciproc, costumaţi in Irozi, Caiafe, Iude şi alţii asemenea…
Iar statul ar putea pune o taxă pe… gratuitatea luxului de a fi beneficiarul Luminii Sfinte.

V-am oripilat? Cam aşa se poate traduce spiritualitatea şi sfinţenia care inconjoară de obicei, de sărbători şi nu numai, crestinatatea “occidentala”.
Câh!

“Ne-a batut si Austria”, imi zice trist un coleg. “Asa, si?”, ii replic.
Si chiar nu-mi vine sa mai comentez nimic apropo de fotbal, echipa, antrenor, nivel de joc, masuri de luat, etc.
De ce?
Pentru ca, in afara de impatimitii diverselor sporturi, romanii oricum nu mai au vreun spirit patriotic. Cel putin asta reiese din tot ce aud si vad in jurul meu. Cu noile generatii, incepe sa ne dispara din ce in ce mai mult orice sentiment nationalist. Iar unii, mai batrani sa nu, ipocriti sau chiar foarte sinceri, isi blameaza propriul neam mai ceva ca pe dusmani. Ne autointitulam de la lenesi, murdari si needucati, la resemnati si lasi, hoti, tradatori si turnatori… Vedem doar ce-i urat si prost. Scoatem in evidenta cu orice ocazie tot ce e mai rau.
Este deja un curent, o moda sa te raliezi negativismului general… Si parca tuturor ne pute totul in tara asta si in legatura cu poporul asta.
Atunci mie de ce sa-mi mai pese de echipa nationala de fotbal? Din ce considerente, din care mandrie de neam si de tara sau din care orgoliu? Si ale cui exact? Individuale, poate, da! Insa, doar ale unor indivizi ca mine, din ce in ce mai putini…
Nu plang nici jucatori, nici antrenori, nici federatii. Nu cred ca vreunul o va duce rau vreodata. Imi deplang insa propriul popor. Ma deplang pe mine. Nu vreau sa nu-mi pese de fotbal, asa cum nu vreau ca altora sa nu le pese de teatru, film sau televiziune. Si sper sa iesim in curand din lehamitea asta generala. Pentru ca e posibil ca lucrurile sa nu mearga bine si din cauza asta.
P.S.: Toti cei care isi acuza tara si neamul, ma intreb insa ce parere au despre bunicii lor, despre parinti, frati, surori, verisori, despre prietenii apropiati si iubita sau iubitul de langa ei… Si, daca toti astia sunt totusi oameni buni, cum D-zeu toti ceilalti romani sunt atat de rai?